Cum arată viitorul pentru departamentul de HR?, a fost una dintre principalele teme discutate în cadrul panelului din prima zi a conferinței Tomorrow@work, desfășurată pe 15 și 16 martie.

”În ultimii ani, eu cred că ne-am consolidat poziția de partener strategic, ne-am arătat adevărata valoare. Suntem într-un moment bun pentru profesia noastră, suntem în spotlight. La nivel de schimbare, am în vedere trei dimensiuni- pregătirea competenețelor viitorului pentru a susține schimbarea paradigmei de business – upskilling si multiskilling”, a declarat Andreea Voinea, Human Resources Executive Director, BCR.

“A doua schimbare mare e legată de flexibilitate, de crearea unui ecosistem bazat pe flexibilitate și regândirea experienței anagajatului. În al treilea rând aș menționa grija față de oameni. Nu mai vorbim doar despre un buzzword, ai return of investment atunci când arăți cu autenticitate că îți pasă. Aici e importantă și conectarea la misiunea companiei. Digitalizarea va duce la dispariția unor joburi mai simple și va duce la creșterea importanței joburilor mai complexe. Schimbarea începe cu noi, cei de HR, misiunea noastră este de a ne ajuta colegii să facă această schimbare”, a mai spus Andreea Voinea.

”Tehnologia creează joburi”, a subliniat și Radu Panait, HR Director & Innovation Leader, TotalSoft”Te aștepți ca zona administrativ-tranzacțională să fie înlocuită. Dar se întâmplă un shift. Eu nu vreau să recrutăm joburi, ci oameni care vor rezolva o problemă a clientului nostru. Tot mai mult se vorbește despre tendința de a nu mai recruta joburi, ci skilluri. Vom vorbi mai puțin de joburi în viitor. Multe tendințe din trecut le vom vedea accelerate. Și în trecut ajunsesem la concluzia că departamentul de HR nu e format chiar din același tip de joburi. Hai să ieșim din modele. Vom asista la o redefinire a rolurilor de HR”.

“Un alt trend foarte important este acela al activismului. Până acum companiile erau neutre, nu se poziționau, nu ‘făceau politică’. În ultima vreme tot mai mult oamenii cer companiilor să își asume o poziție. Vedem presiunea și atitudinea companiilor de a retrage produse și a închide activitatea în anumite zone”, a concluzionat Radu Panait.

Peste 20 de speakeri au privit spre viitorul în Resurse Umane pe 15 și 16 martie, în cadrul evenimentului Tomorrow@work. Alături de aproape 300 de participanți, prezenți onsite sau virtual, aceștia au explorat formulele de lucru ale viitorului, au dezbătut strategii și au schimbat opinii referitoare la rolul departamentelor de HR în viitor. Tomorrow@work a fost cea de a 38-a conferință dedicată sectorului de HR organizată de BusinessMark în cei 9 ani de activitate.