Informații utile pentru toate companiile care doresc să obțină această certificare internațională de prestigiu
Up România a primit recent certificarea din partea Great Place to Work® pentru calitatea mediului de lucru de care se bucură echipele sale, figurând, astfel, în rândul celor mai apreciate companii de către angajați, în Europa și în lume. Acest sistem de certificare internațională reprezintă o recunoaștere a eforturilor pe care organizațiile din întreaga lume le fac pentru a-și loializa salariații și a investițiilor în crearea unui mediu intern care încurajează atât echilibrul, cât și dezvoltarea constantă și performanța.
Pentru angajații Up România, Great Place to Work® înseamnă un raport foarte bun între pregătirea profesională și satisfacția financiară, libertatea de decizie, comunicarea foarte bună atât între colegi, cât și la toate nivelurile de management, încurajarea inovației și a ideilor proprii, oportunitățile reale de dezvoltare și promovare, programul flexibil, atmosfera relaxată de la lucru și sediul foarte atractiv.
Cum se obține certificarea Great Place to Work®
În fiecare an, Great Place to Work® Institute întocmește „Lista celor mai bune locuri de muncă” în peste 60 de țări din întreaga lume. Fiecare listă numește companiile cu cele mai bune medii de lucru dintr-o anumită țară sau regiune a lumii. Sondajul este realizat cu implicarea angajaților și privește nivelul de încredere și calitatea relațiilor dintre aceștia și management.
Companiile care își doresc să devină Great Place to Work® trebuie să știe că există un proces bine pus la punct, iar certificarea se acordă la nivel internațional, pe baza rezultatelor obținute în urma completării de către angajați a unui chestionar, același pentru toate organizațiile participante.
Mai multe detalii despre procesul de certificare Great Place to Work®, a oferit pentru Global Manager, Gabriela Niță, HR Director din cadrul Up România.
În primul rând, care a fost motivația Up România pentru a obține această certificare?
Compania noastră a aspirat întotdeauna către a fi un loc de muncă excelent, unul în care angajamentul nostru față de oameni și oferirea de oportunități profesionale într-o atmosferă de încredere sunt esențiale pentru valorile noastre. Mai mult, Up România a făcut de-a lungul anilor eforturi constante pentru a-și ține alături oamenii implicați și pasionați de ceea ce fac, cu aceleași valori și dorință de a face lumea muncii mai bună pentru toți angajații din România. Tocmai din acest motiv, am văzut certificarea Great Place to Work® ca pe un mod de a ne confirma că suntem pe drumul cel bun și că tot ceea ce facem pentru bunăstarea angajaților noștri are cu adevărat un impact pozitiv.
Ce a presupus aplicația pentru Great Place to Work® și întreg procesul de certificare?
Înainte de toate, am avut o întâlnire pe Zoom cu reprezentanții Great Place to Work® pentru a ne clarifica tot procesul și pentru a primi răspunsuri la toate întrebările pe care le aveam legate de sondajul trimis angajaților.
După ce am înțeles foarte bine procesul, sondajul standard Great Place to Work® a fost trimis tuturor angajaților Up România. Acesta a fost structurat în așa fel încât să asigure anonimatul deplin al răspunsurilor, pentru ca niciunul dintre respondenți să nu poată fi identificat. Timpul de completare a sondajului este de 15-20 de minute, iar colegii noștri au avut la dispoziție două săptămâni pentru a-și înregistra răspunsurile. Acest lucru ne-a asigurat o rată mare de participare, anume 127 de respondenți, echivalentul a 76,5% din angajații activi.
Toate răspunsurile angajaților Up au ajuns direct în platforma Great Place to Work®, unde au fost centralizate și, în decurs de o săptămână, am primit și raportul cu analiza și rezultatele finale.
Scorul necesar certificării este, în general, un grad de satisfacție al angajaților de 65%. Noi am obținut 86%, ceea ce ne-a bucurat extrem de mult și ne-a dovedit că avem un mediu de lucru apreciat de colegii noștri.
Care sunt beneficiile de a primi certificarea Great Place to Work®?
În România există puțin peste 10 companii care beneficiază de această certificare. Astfel că, am văzut certificarea Great Place to Work® ca pe o recunoaștere internațională a unui mediu de lucru propice dezvoltării oamenilor și ne-am dorit să o obținem, nu doar ca un motiv de mândrie, ci și ca un element important pentru a atrage și recruta cei mai buni candidați din piață. Implicit, obținerea acestui certificat are o contribuție importantă și la consolidarea brandului nostru de angajator.
Într-un context în care retenția este din ce în ce mai importantă, la Up România ne mândrim cu o vechime care este în medie de 10 ani. Așa că, această certificare a venit ca o confirmare a eforturilor constante pe care le facem în această direcție și reprezintă pentru noi o realizare cu efecte favorabile pe termen mediu și lung.
Companiile care își doresc să înceapă procesul de certificare Great Place to Work® pot vedea criteriile pentru care Up România a primit recunoașterea internațională în articolul de aici și pot accesa website-ul Great Place to Work® pentru mai multe detalii.