O carieră presupune mai multe etape profesionale la care o persoană ajunge pe perioada carierei sale. Toate acestea se construiesc în timp, cu răbdare și perseverență. Etapele sunt următoarele: junior, middle, senior level și ultimul de executive level și toate sunt ancorate în timp, în funcție de perioadele la care un angajat capătă din ce în ce mai multă experiență în domeniul în care activează. Îți prezentăm în cele ce urmează cum ajungi de la junior la middle sau senior level și ce experiență profesională trebuie să ai pentru fiecare dintre ele.

Junior level

Ce vrei să te faci când vei fi mare? Era cea mai des întâlnită întrebare pe care o primeam cu toții când eram mici. Ajuns la maturitate, un adult care intră pentru prima dată în câmpul muncii este considerat un „junior”. Este, dacă vrei, primul contact al unei persoane cu câmpul muncii. De regulă, pentru această poziție nu se solicită experiență însă acest lucru poate fi diferit de un domeniu la altul sau de la o companie la alta.

În IT, spre exemplu (acolo unde este cea mai frecvent întâlnită această poziție), un junior software developer ar trebuie să cunoască anumite limbaje de programare, în contextul în care recrutarea sa de către companie depinde de acest lucru, pe lângă abilitățile soft ale sale (comunicare, lucru în echipă, inițiativa etc.).

Citește mai mult: wall-street.ro