Începând cu această lună, durata cumulată a concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă (pentru boli obișnuite) pe care le poate primi o persoană de la medicul de familie într-un an s-a redus, odată cu intrarea în vigoare a unui ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), de la 30 la 28 de zile. După atingerea acestei limite, concediul medical se poate lua doar de la medicii curanți.
Ordinul comun al MS și CNAS nr. 1.398/729/2021, ce se aplică de duminică, a adus mai multe modificări importante legislației privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
Printre altele, documentul a redus durata concediilor medicale ce pot fi acordate într-un an de medicul de familie pentru incapacitate temporară de muncă de la 30 de zile, cât era înainte, la 28 de zile.
Citește mai mult: avocatnet.ro