În ultima săptămână, membrii comunității OSC-GlobalHRManager au fost întrebați la ce tip de evenimente care le sunt adresate doresc să participe. Respondenții au avut de ales între conferințele și dezbaterile online, cele onsite sau hibride, întâlniri de tip mic dejun sau prânz, dar la care se dezbate și o temă profesională sau cocktail-uri de socializare.

Aproape jumătate dintre respondenți au indicat evenimentele online ca variantă preferată. Acestea au avantajul de a permite participarea din orice locație și de a optimiza timpul, având în vedere că nu mai este necesară deplasarea către locația unde se derulează întâlnirea și înapoi, la birou.

Evenimentele online, webinare sau dezbateri profesionale, au înlocuit cu succes în ultimii ani întâlnirile fizice, iar costurile, semnificativ reduse față de variantele onsite, au permis organizarea unui număr din ce în ce mai mare în toate domeniile de activitate, inclusiv cel al resurselor umane. Pentru a veni în întâmpinarea nevoii membrilor comunității OSC-GlobalHRManager de a fi la curent cu evenimentele din domeniu, am dezvoltat platforma EventsMax.ro, care funcționează ca un agregator la evenimentelor business și profesionale din România. Prin abonarea la newsletter-ul dedicat, puteți primi săptămânal, în inbox, o selecție a celor mai importante evenimente, online sau onsite. În plus, cu un cont de utilizator, puteți adăuga evenimentele pe care le organizați sau la care participați în calitate de speaker.