Subsidiara din Franţa a grupului Ikea, cel mai mare comerciant mondial de mobilă, a fost condamnată marţi la plata unei amenzi de un milion de euro după ce a fost găsită vinovată pentru stocarea datelor personale cu privire la angajaţi, date pe care le-a obţinut în mod incorect.
De asemenea, fostul director general al Ikea France, Jean-Louis Baillot, a fost găsit şi el vinovat în acest dosar şi a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare. De asemenea, judecătorii l-au amendat pe Jean-Louis Baillot cu 50.000 de euro pentru stocarea datelor personale.
Subsidiara din Franţa a grupului suedez Ikea a fost acuzată că şi-a spionat angajaţii timp de mai mulţi ani, de violarea vieţii private prin colectarea de informaţii legate de conturile lor bancare precum şi pentru că, uneori, a utilizat angajaţi sub acoperire pentru a scrie rapoarte despre personal. Acuzaţiile s-au concentrat pe perioada 2009-2012, deşi procurorii susţin că spionarea angajaţilor a început în anii 2000.
Procurorii francezi au cerut o amendă de două milioane de euro pentru Ikea France, care este deţinută de grupul suedez Ingka Group, proprietarul magazinelor de mobilă Ikea.
Tribunalul corecţional din Versailles (regiunea Parisului) a decis că acuzaţii sunt vinovaţi de „colectarea de date cu caracter personal printr-un mijloc fraudulos” dar i-a condamnat la pedepse mai mici decât cele cerute de procuratură, care i-a acuzat de „supraveghere în masă”. AGERPRES