Transformarea digitală a companiilor aduce schimbări mari și din punct de vedere al angajaților. Prezentă la Future Banking Summit, Mădălina Uceanu, Managing Partner în cadrul Career Advisor, a menționat că organizațiile trebuie să găsească formule pentru a-și proteja și recalifica angajații.
Cei care vor să își schimbe locul de muncă sunt mai flexibili în acceptarea interviurilor online și sunt mai dispuși să se gândească la alte oportunități profesionale. Aceasta este doar una dintre schimbările aduse de pandemie în domeniul resurselor umane. Pe de altă parte, aversiunea față de riscul inerent unui nou loc de muncă rămâne la un nivel ridicat.
„Sunt multe situații în care apar foarte multe răzgândiri pe parcursul procesului de recrutare sau chiar la finalul procesului, mai ales atunci când respectivul candidat își dă seama că schimbarea implică eforturi. Disponibilitatea de a face eforturi suplimentare sau de a-și asuma riscuri a multor oameni este, în acest moment, foarte redusă. Iar orice schimbare de job presupune un risc”, a spus Mădălina Uceanu.
Citește mai mult: wall-street.ro