Printre avantajele unui program de MBA se află și networkingul, acesta fiind un instrument important în cariera și dezvoltarea profesională. Subiectul a fost abordat în cadrul întâlnirii ”Educația pentru manageri și antreprenori.” Vasile Strat – Dean Bucharest Business School, a fost moderatorul întâlnirii și i-a avut alături pe: Alin Angheluță – Board Member MIB SA, profesor în cadrul programelor de MBA, Adina Crăciunescu – Managing Partner DIANA Group, Marius Andron – Operational Director, Laboratory Division, Regina Maria.

Marius Andron are o experiență de 15 ani în domeniul medical, farmaceutic și al serviciilor medicale, iar în prezent urmează programul Executive MBA Româno-Canadian de la Bucharest Business School.

”Un program de MBA este un program în care înveți individual, însă cu direcții strategice de la profesori experimentați care îți oferă nu doar conținut teoretic de calitate, ci și insight-uri relevante despre business, organizații și interacțiune cu alți oameni ”, declară Marius Andron.

Recomand acest program mai mult decât orice alt program pentru că l-am ”trăit”

”Pentru mine, acești doi ani reprezintă un avantaj și consider că este un program adresat oricărei persoane care dorește să devină mai bună în ceea ce face și care dorește să se dezvolte. ”

Oamenii care accesează acest program trebuie să aibă experiență managerială

”Interacțiunile pentru fiecare an în parte cred că se conturează diferit de la grupă la grupă și cred că fiecare om, prin individualitatea pe care o aduce anului, își creează propria vibrație. Fiecare participant al MBA-ului vine cu experiențe și proiecte din diverse domenii și toate adunate nu doar că te învață, ci capeți o atitudine de respect față de persoane cu care în mod normal nu aveai cum să interacționezi. Acest program atrage oameni din diferite domenii de activitate, astfel încât, inevitabil ajungi să înveți din experiența fiecăruia”, explică Marius Andron.

”Instrumentul acesta, din perspectiva networking-ului, mi-a deschis o lume pe care eu nu am experimentat-o până la acest program ”

”Cu ajutorul lui Alin Angheluță am reușit să ne ducem la Brand Minds, unde ne-am întâlnit cu comunitatea absolvenților de la acest MBA, cu care împărtășim informații, avem aceleași interese, aflăm despre oportunități de business, aflăm ce se întâmplă în domeniul politic, aflăm lucruri care ne fac să fim vii și relevanți în piața în care trăim și în industria în care activăm”, conchide Marius Andron.

 

EventsOnline.ro este platforma evenimentelor business și profesionale. Abonează-te gratuit la newsletter-ul EventsOnline, aici, și poți primi alerte săptămânale cu evenimente din domeniul care te interesează. Platforma EventsOnline.ro este administrată de Oameni și Companii.

Bucharest Business School, din cadrul Academiei de Studii Economice din București, a fost înființată în 2014 și are două programe internaționale de MBA: programul Româno – Francez INDE MBA și programul Executive MBA Româno-Canadian.