Marius CiurariuDirector Resurse Umane, Provident Financial România, a dezvăluit în cadrul evenimentului „Iași HR Vibes”, de pe 23 iunie, cum a reușit să digitalizeze și eficientizeze anumite procese în departamentul de resurse umane: „RPA poate face aceleași lucruri pe care le face și un om, doar că mai repede și fără greșeală. Am făcut primul robot, ARYA, pe zona de onboarding. Face angajare, face exit. Când am vrut să fac un RPA, mi-am dat seama că nu prea merge întrebându-i pe oameni dacă vor un robot. În momentul în care împingi un om să facă ceva, ce face omul? Rezistă. Am adus oameni din afara departamentelor să facă o hartă a proceselor. Procesele trebuie să fie repetitive, să nu se schimbe. Dacă sunt procese care se schimbă săptămânal este mult mai dificil. În prima etapă, oamenii s-au speriat – ce o să mai facem noi? Dar asta este ideea, să aducem oamenii în zona creativă, nu să îi înlocuim. Am nevoie să câștig timp din lucrurile care nu aduc valoare și să îmi duc oamenii unde contează.”

La rândul său, Petru-Iulian Mureșan, Antreprenor, Consultia – platforma SSM.ro, care a vorbit despre noutățile legislative privind securitatea în muncă. „Astăzi putem vorbi în termeni de digitalizare prin legea 208. Angajatorul poate opta pentru utilizarea semnăturii electronice. Toate documentele ce țin de angajați se pot semna electronic. Trebuie să folosim același tip de semnătură pe un document. Organele de control competente au obligația de a accepta toate documentele ce țin de relația angajat – angajator, în format electronic. Din punct de vedere legal, toate acestea trebuie acceptate electronic. Referitor la sănătate și securitate în muncă, ni se permite să avem documente atât în format electronic, cât și fizic. Pe lângă faptul că validează, semnătura electronică aduce și beneficiul că un document nu mai poate fi modificat după ce a fost aplicată semnătura electronică. Legea ne cere, bineînțeles, și arhivare electronică. Toate documentele electronice, ca și cele pe hârtie, trebuie arhivate, păstrate pentru a le avea peste ani. Acum că legea ne permite, vă sfătuiesc să renunțați la hârtii, să lucrați electronic.”

 

Pe 23 iunie a avut loc o nouă ediție a „Iași HR Vibes”, la care au fost prezenți peste 150 de participanți și speakeri, atât la Palas Congress Hall, cât și virtual, pe platforma MyConnector. În cadrul acestei conferințe, cei 20 de speakeri invitați au discutat despre viteza de reacție a departamentului de HR în situații de criză, acordând o atenție aparte strategiilor prin care specialiștii din domeniu au reușit să răspundă tuturor provocărilor aduse de pandemie, astfel încât organizația să fie pregătită să depășească cu succes orice provocare. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.

Iași HR Vibes 2022 este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.roAdministratie.ro și GlobalHRManager.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.