Ne mai despart câteva zile de întâlnirea cu speakerii invitați la conferința Psihologia Leadershipului.

Vom petrece zilele de 24 și 25 aprilie împreună, în sala Amfiteatru, de la Institutul Național de Statistică, din București, unde vom avea parte de un „antrenament intensiv”, menit să ne potențeze abilitățile profesionale și personale, dar și să ne ajute să evităm capcanele leadershipului.

Dacă nu ți-ai asigurat încă locul la eveniment, profită de reducerea de 20% pe care o ai folosind codul GLOBALHR la cumpărarea  biletului – LINK bilete 

Prima zi a conferinței este dedicată prezentărilor susținute de psihologii Gáspár György, Roxana Nicolau, Diana Vasile și de Paul Olteanu (Master Trainer, Executive Coach). Pe 25 aprilie avem în program 2 sesiuni de lucru cu psihologa Raluca Anton, și 2 paneluri de leadership aplicat, care îi au ca invitați pe Prof.h.c. Daniel Metz (Prorector al Universității „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia),  Ionuț Stanimir (Director de Marketing & Comunicare în BCR), Prof. Dr. Ciprian Mihali (Directorul Departamentului de Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și Eduard Novak (sportiv de performanță, primul campion paralimpic din România).

Psihologia Leadershipului – teme de discuție

Despre cum poate un lider să construiască siguranța psihologică în relațiile profesionale, cum face creierul uman predicții și despre cum putem proteja bugetul de energie al corpului – aflăm mai multe la Psihologia Leadershipului, de la Gáspár György, psiholog clinician, psihoterapeut relațional, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și autor.

Diana Vasile, psiholog clinician, psihoterapeut, doctor în psihologie și președintă a Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) abordează în prezentarea sa de la conferința Psihologia Leadershipului o temă de actualitate, Burnout și Boreout, vorbind despre cum putem susține echipele să își folosească pe deplin calitățile, fără să ajungă la epuizare sau la un nivel scăzut de implicare.

De la Raluca Anton, doctor în psihologie, psihoterapeut și realizatoare a podcastului Jocurile Minții, aflăm care dintre deciziile noastre profesionale vin din mintea rațională și conștientă și care din cea mai puțin accesibilă conștientului, în timp ce Roxana Nicolau  (psiholog clinician, psihoterapeut, vicepreședinte și co-fondator al Institutului Român de Schema Therapy) ne vorbește despre cum putem depăși provocările cu care ne confruntăm la lideri.

Alături de Paul Olteanu, Master Trainer, Executive Coach și realizator al podcastului Mind Architect, descoperim cum structura memoriei noastre influențează percepția realității și interacțiunile noastre zilnice și exploram în detaliu concluziile unei cercetări ample efectuate pe 87.000 de lideri, care relevă trei piloni fundamentali ai încrederii în leadership.

Detalii despre eveniment AICI.