Compania aerian Wizz Air va găzdui 21 de evenimente de recrutare, în lunile august şi septembrie, în şapte oraşe din România pentru a angaja, până la finalul acestui an, o sută de noi însoţitori de zbor.

Potrivit unui comunicat de presă al operatorului aerian, transmis marţi AGERPRES, câte patru sesiuni de recrutare vor avea loc în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, alte trei evenimente în Craiova, iar câte două sesiuni în Timişoara, Sibiu şi Bacău.

„Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să aplice în aceeaşi zi pentru un post vacant în echipa companiei aeriene. Candidaţii sunt aşteptaţi să sosească prompt la ora 9:00 şi să fie pregătiţi de o zi plină cu activităţi, inclusiv o introducere personală, jocuri de rol situaţionale, un exerciţiu de grup şi un interviu individual. Wizz Air încurajează înscrierile însoţitorilor de zbor experimentaţi, precum şi pe cele ale doritorilor fără experienţă. Însoţitorii de zbor se pot aştepta la salarii competitive, suplimentate de plăţi pentru sectoarele de zbor realizate, în funcţie de durata zborului, şi de un procent din valoarea produselor vândute la bord, precum şi la instruirea specifică industriei, o alocaţie de pregătire pentru cele şase săptămâni de training, uniformă gratuită, bilete nelimitate cu reducere pentru angajaţi, un număr de bilete gratuite şi reduceri pentru prieteni şi familie şi un program de lucru anunţat în fiecare lună. Însoţitorii de zbor vor lucra într-un mediu prietenos şi multicultural, în cadrul uneia dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creştere din Europa, având acces la o varietate de ocazii interesante de a progresa în carieră în cele peste 50 de ţări în care compania aeriană operează”, se arată în comunicat.

Însoţitorii de zbor au, totodată, oportunitatea de a deveni viitori ambasadori Wizz.

Wizz Air operează o flotă de 160 de aeronave Airbus A320 şi A321, compania fiind listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ. AGERPRES