”Ce înseamnă The Great Resignation? Ce s-a întâmplat? De ce avem așa multe demisii? Care e relația noastră cu munca și locul de muncă? Care este impactul remote work? Mulți rămâneau în companii pentru că le plăcea colectivul, echipa. Ce facem acum, în contextul remote work? Atât beneficiile, cât și dezavantajele trebuie gestionate”, a declarat Adrian Dincă, Human Resources Director Romania, Croația, Germany & Switzerland, Vertiv, în cadrul conferinței Tomorrow@work, desfășurată pe 15 și 16 martie.
„Am făcut un sondaj și am aflat că cei mai afectați angajați de remote work erau cei sub 26 de ani. Am fost surprinși, dar ei resimțeau cel mai puternic lipsa de socializare. Piața e activă, sunt foarte multe oportunități de angajare. Ce pot face ca angajații să dorească să rămână? Avem tendința să ne uităm pe cifrele ultimelor luni. Decizia de a-ți da demisia începe cu un an, un an jumătate înainte, mai ales pe joburile mai complexe. Când un om își dă demisia, are legătură cu ultimele luni de zile? Nicio treabă. Trebuie să ne uităm într-un context de câțiva ani când vrem să analizăm”, a mai spus adrian Dincă.
Multe dintre procesele organizaționale s-au schimbat în perioada pandemiei, iar tehnologia ne-a ajutat să ne adaptăm rapid. Adrian Dinu, CEO, CREASOFT IT, a vorbit în cadrul aceluiași eveniment despre metodele de pontaj și cum au reușit să găsească soluții pentru remote work: ”Există mai multe modalități de pontare. Prima- pontarea cu cardul sau cu cod PIN. Problema a apărut la card pentru că mulți clienți au problemă de logistică a cardurilor. Ai angajați noi, îți pleacă alții. Acest lucru, când ai multe sucursale, devine complicat. Apoi avem metoda prin amprentă. Am expertizat judiciar această soluție. Această variantă este foarte bună pentru cei ce vin la birou. Dar cei ce merg pe teren? Există modalitatea de pontare cu telefonul mobil. Aici, se recomandă preluarea datelor geografice. Metoda de pontare dezvoltată în pandemie este cea de pe PC/laptop. Se face o monitorizare cu algortimi de inteligență artificială pentru a identifica momentul când, de exemplu, se fac activități de relaxare cum ar fi vizionarea unui film. În acel moment, se trece automat pe pauză, se înregistrează că ești în pauză. ”
Peste 20 de speakeri au privit spre viitorul în Resurse Umane pe 15 și 16 martie, în cadrul evenimentului Tomorrow@work. Alături de aproape 300 de participanți, prezenți onsite sau virtual, aceștia au explorat formulele de lucru ale viitorului, au dezbătut strategii și au schimbat opinii referitoare la rolul departamentelor de HR în viitor. Tomorrow@work a fost cea de a 38-a conferință dedicată sectorului de HR organizată de BusinessMark în cei 9 ani de activitate.