Pe lângă scăderea activităţii, sectorul HoReCa se confruntă şi cu o mare problemă de la începutul pandemiei şi până acum: lipsa personalului. După cum arată Ion Biriş, preşedinte HORA, în România lucrează circa 10.000 de angajaţi din ţări non – UE, majoritatea din Nepal, Vietnam şi Sri Lanka. „Salariile acestora sunt de 5-700 de euro net, cazarea şi cele câteva mii de euro aducerea lor în România. Problema este că legislaţia nu ne securitizează, iar muncitorii pot schimba angajatorul în câteva luni”, spune Biriş.
„Estimativ, căci nu avem un număr exact, industria HoReCa a absorbit până acum în jurul a 10.000 de angajați din țări Non-UE. Majoritatea lanțurilor mari hoteliere din Bucureşti, dar şi din alte oraşe mari, precum şi restaurante au apelat la importul de forță de muncă. Condițiile pentru importul de personal sunt încă foarte greoaie, astfel că anagajaţii sunt în număr mic față de deficitul enorm ce trebuie acoperit, ajuns astăzi la peste 50.000 de oameni”, spune Ion Biriş, preşedinte al Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA).
Biriş arată că muncitorii veniţi din Asia au cam acelaşi salariu cu cel al angajaţilor din sectorul HoReCa din ţara noastră, de 5-700 de euro net, dar în plus li se asigură cazarea. De asemenea sunt costurile de aducere în ţară care sunt de câteva mii de euro.
Citește mai mult: economica.net