Un număr de 13.661 de persoane au fost încadrate în muncă în prima lună a acestui an, ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi de cea a municipiului Bucureşti, se menţionează într-un comunicat remis de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), relatează Agerpres.

Din totalul persoanelor încadrate în muncă în ianuarie, 6.047 au peste 45 de ani, 2.649 de persoane au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 2.405 au între 25 şi 35 de ani, iar 2.560 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 1.819 tineri NEET).

Numărul femeilor pentru care au fost identificate locuri de muncă este de 6.532 de persoane (47,81%), iar al bărbaţilor de 7.129 de persoane (52,19%).

În funcţie de mediul de rezidenţă, 7.115 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 6.546 persoane sunt din mediul rural.

În ceea ce priveşte nivelul de pregătire al persoanelor care au fost încadrate în muncă, cele mai multe au studii liceale (4.714 persoane), gimnaziale (3.124 persoane), profesionale (3.035 persoane), 1.611 având studii universitare.

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în prima lună din an, 5.611 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Judeţul Timiş se află pe primul loc în topul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate, cu 1.148 de persoane încadrate în muncă, urmat de Bucureşti (997 de persoane angajate) şi Neamţ (669 de persoane angajate).

În prima lună a anului, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 36.984 persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.