„România are nevoie de politici de reîntoarcere a tinerilor care studiază în străinătate, în condiţiile în care numărul celor care pleacă la studii în altă ţară s-a dublat în ultima perioadă, iar marea majoritate a acestora nu se mai întorc în ţară”, a declarat Cristina Chiriac, Președintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în cadrul dezbaterii profesionale CLCC (Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării), cu titlul „Deficitul de forță de muncă. Știm cauzele, care sunt soluțiile”.

“Datele statistice arată că, în 2023, România avea un deficit de forţă de muncă de 150.000 de angajaţi. În 2026, prognozele arată că acest deficit de forţă de muncă se va dubla. (…) Atunci când vorbim de forţă de muncă, nu putem să ignorăm sporul negativ al natalităţii în România, depopularea în anumite zone geografice a României, îmbătrânirea populaţiei şi migraţia forţei de muncă calificată pentru că, începând cu 2007, acesta este un subiect încă actual. Dacă adăugăm şi faptul că, de exemplu, numărul tinerilor care aleg să studieze în străinătate s-a dublat în ultima perioadă – şi că marea majoritate a acestora nu se mai întorc în ţară, este clar că avem nevoie de nişte politici de atragere nu doar a forţei de muncă calificate în România, dar şi de reîntoarcere a tinerilor”, a menţionat Cristina Chiriac.

Ea a subliniat că marea majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană au aceeaşi problemă ca a României, dar în unele state s-au implementat politici de atragere a forţei de muncă.

“Marea majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană au aceeaşi problemă ca a României doar că, în anumite ţări, s-au implementat politici active de atragere a forţei de muncă. Vă dau exemplul Germaniei care, în cadrul primăriilor, a înfiinţat departamente de head hunting pentru forţă de muncă calificată. Cu alte cuvinte, când ajunge pe teritoriul Germaniei, un român care se duce la forţele de muncă să caute un loc de muncă este redirecţionat automat către aceste departamente din cadrul primăriilor, unde se face o fişă de evaluare pentru a vedea competenţele pe care le are”.

Potrivit acesteia, în urma acelui sistem de evaluare, persoana care îşi caută un job îşi poate găsi un loc de muncă cu o atractivitate salarială foarte bună, iar prin competenţele pe care le are “să aducă valoare în economia lor”.

“Din păcate, la noi nu funcţionează sistemul acesta, nici nu-l avem implementat. Dacă luăm în calcul doar nivelul de birocraţie care există în cadrul autorităţilor locale sau centrale suntem conştienţi că lucrul acesta nu poate fi fezabil în următorii 3 ani de zile, de exemplu”, a mai spus preşedinta CONAF.

Mai mult decât atât, în alte ţări, standardele ocupaţionale deja se fac la nivel automatizat, a subliniat Cristina Chiriac.

“La noi încă sunt comisii peste comisii ca să actualizezi un standard ocupaţional şi să poţi să încadrezi pe cineva care n-a terminat, de exemplu, 10 clase. Este o întreagă tevatură. Este clar că tot ceea ce înseamnă legislaţie pe calificare, standarde ocupaţionale şi inserţie în piaţa muncii trebuie să sufere revigorare, astfel încât să se adapteze nu doar la contextul naţional, ci şi la contextul european. Noi nu mai trăim de mult în bula noastră românească. Competitivitatea nu se mai face doar la nivel naţional, ci se face la nivel mondial, fără graniţe. Singura graniţă o reprezintă online-ul. În consecinţă, nivelul de migraţie a forţei de muncă calificată, dar şi necalificată a crescut, iar un alt fenomen care mă îngrijorează pe mine este că aducem din ce în ce mai mult contingente de forţă de muncă necalificată din alte ţări, fără să cuantificăm efectele sociale sau culturale pe termen mediu”, a adăugat Cristina Chiriac.

Înregistrarea întâlnirii „Deficitul de forță de muncă. Știm cauzele, care sunt soluțiile”AICI.

***

Reuniunile CLCC

Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale, într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.