Emilian Trăsnea, CFO, Alliance Healthcare Romania, a vorbit în cadrul evenimentului CFO Conference, de pe 30 martie, despre colaborare, cunoașterea proceselor și date concrete: ”De la administrație-execuție am migrat către zona de strategie. Zona de management al riscului care este fundamentală pentru contextul actual. Noi analizăm toate direcțiile de acoperire a riscului. Zona de comunicare este foarte importantă la nivelul rolului CFO-ului. Pentru mine fundamental a fost să inspir modul de operare a farmaciilor. Mi se pare normală această interacțiune între noi și partenerii cu care lucrăm. Deviza mea este: a nu măsura este a nu ști”.
“Pe mine m-a uimit când am fost într-un depozit farma acum ceva ani și am văzut că oamenii măsoară pașii. Când discut de remodelarea proceselor, rolul datelor, al interpretării acestora este să pot trage concluzia potrivită. Ce mi se pare important în zona de HR este faptul că am mutat abordarea verticală spre una orizontală, unde am dislocat oameni din structura financiară în diverse zone pentru a trage niste concluzii, spre a înțelege și spre a cuantifica. Oamenii au apreciat că au fost implicați în procesele companiei”, a mai spus Emilian Trăsnea.
Același aspect al importanței cunoașterii proceselor interne pentru o bună comunicare și îndeplinire a rolului startegic pe care un CFO îl are a vorbit și Ioana Birta, CFO, TeraPlast Group. De asemenea, la nivel de HR, ea a subliniat importanța auto-îmbunătățirii și dezvoltării aptitudinilor cu valoare adăugată: ”Rolul CFO-ului este unul strategic. Eu mă bucur de mai multe responsabilități. Noi, specialiștii financiari trebuie să comunicăm eficace. Pentru a explica eficace, trebuie să ai cunoștințele din spate. Digitalizare înseamnă simplificare prin înlocuirea unor resurse. Noi am avut procesul de digitalizare cu mult înainte de pandemie. Cultura paperless e deja de mult timp implementată. Digitalizarea este o oprtunitate și o amenințare, dar este necesar să învățăm și să ne îmbunătățim pe skill-urile cu mai mare valoare, pentru că cele standardizabile au fost înlocuite, automatizate. Trebuie să ne îmbunătățim în continuu și să aducem valoare adăugată.”
Despre implicarea CFO-ului la nivel de resurse umane a vorbit și Andreea Artenie, Managing Partner, Artenie, Secrieru & Partners: “Fără îndoială Directorii Financiari ar trebui să fie implicați activ în managementul resurselor umane al unei companii, întrucat fără alocarea de resurse financiare, în mod coerent și pe termen mediu și lung, într-o strategie la care și Directorii Financiar ar trebui să contribuie substanțial, nu consider că putem vorbi despre strategia și management-ul talentelor. Dintre multitudinea de direcții aferente zonei de discuție propusă, ea insăși foarte amplă, aleg două teme în care implicarea Directorilor Financiari este în opinia mea, esențială: (i) Performance management, cu ale sale discipline ce privesc politicile de reținere și recompensare a talentelor și aria de dezvoltare a noii generații de lideri; și (ii) Programele de tipul stock option plan, de altfel singurul mecanism recunoscut legislativ menit să ajute la reținerea și fidelizarea angajaților cheie.”
Pe 30 martie 2022, la Hotel Marmorosch din București și online, pe platforma MyConnector, a avut loc cea de a patra ediție a evenimentului CFO Conference, organizat de BusinessMark. Evenimentul a reunit peste 200 de speakeri și participanți, prezenți atât virtual, cât și ”in-person”. Înregistrarea conferinței este disponibilă on demand pe site-ul BusinessMark.