O analiză de Conf.univ.dr. Dragoş HURU, Director al departamentului de Economie şi Politici Economice, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Titular al cursului Economics Romanian-French INDE MBA

 

Preocupările economice ale fiecărei personane raţionale încep cu întrebarea „ce am de făcut pentru a trăi mai bine”. Implicit, pentru a lua decizii corecte ai nevoie de anumite repere privind evoluţia economică. În afara preocupărilor de stabilitate macroeconomică cred că trebuie să ne aplecăm puţin şi asupra modului în care actorii din mediul de afaceri înţeleg să se comporte pentru un viitor înţeles ca fiind mai bun. Pentru ca discuţia de fond să aibă sens metodologic o să mă feresc să împart agenţii economici după diferite criterii economice/politici/sociale etc., şi fac această precizare pentru a încerca să identific perspectiva economică corectă şi a evita intenţia greşită de ajunge la anumite răspunsuri care pot să îmi afecteze tocmai interesul de cunoaştere, în fapt intenţia de a avea o perspectivă de înţelegere a economie reale nu de a forma imagini false este intenţia acestei opinii.

Fiecare om are o astfel de perspectivă asupra viitorului, adică, în mod cert viitorul ar fi trebuit să arate mai bine pentru fiecare român, dar asta spuneam şi în urmă cu zece ani şi în urmă cu douăzeci de ani….În afara unei astfel de încredinţări, a unei speranțe de trai mai bun, oamenii dezvoltă o propensiune în credința într-un viitor apocaliptic ce este o manifestare ce pare a deveni normală pentru oamenii ce trăiesc într-o economie în care pentru perioade foarte lungi de timp formarea capitalului fix s-a produs cu valori foarte mici. Aici se ajunge dacă sub diferite formule şi niveluri de guvernanţă ritmul cu care se bate şaua lipseşte şi distorsiunea generată de lipsa ritmului şi a liniei melodice face ca iapa să nu mai priceapă nimic. Iapa ce poartă şaua, adică actorii mediului economic românesc se ghidează doar de dorinţa de mai bine şi o aplică după înţelesul fiecăruia fiind clar marcată de distonanţe şi generatoare de antagonism nefiind coordonată de tendințe de tip coeziv, de înțelesuri comune ale ideii de mai bine.

Înţeleg perfect nevoia generării unei obişnuinţe de a plăti taxele, ca o expresie a ipotezei de formare a unui mediu coeziv de economie, spaţiu în care eu pot înţelege recentele preocupări privind echilibrul bugetar, deficitul, inflaţia, etc, dar, atâta timp cât nu ne asumăm o polică de eficietizare  a cheltuielilor destinate ivestiţiilor la nivel public (ale statului, în formula administraţiilor centrale sau locale dar şi ale colectivităţilor ce pot fi de drept privat) sau private (ale persoanelor sau ale firmelor private), e normal ca oricine să priceapă plata taxelor ca fiind doar o obligaţie ce apare în termenii unui conflict între legea morală şi doriţa de prosperitate sau de aceea de supravieţuire.

Economia nu este despre metafore, în cadrul calcului  de oportunitate agenții economici compară permanent oportunitatea respectării legi morale a plății taxelor formulată în termeni de efecte ale cheltuielilor publice cu oportunitatea neonorării obligației. O politică economică generală prin care construim o direcţie strategică generală ce condiţionează eficienţa cheltuielii publice şi ajută la creşterea oportunităţii investiţiilor private va contura un mediu economic în care nimeni nu va mai lupta cu nimeni ci vor exista mecanisme concuenţiale în economie fără implicaţii de luptă socială sau politică.

Temerile reale privind exerciţiul datoriei publice, deficitul fiind doar o problemă inflamată public pe moment şi care nu trebuie minimizată ci ralizată corect în totaliatea exerciţiului datoriei publice pe termen lung pentru a realiza acel tip de societate care reuşeşte să creeze acel mediu în care şansele tale de realizare a prosperităţii economice se pot îndeplini cu costuri mai mici şi mai rapid. În lipsa unui astfel de mediu, cu tot activismul public se vor găsi agenţi economici care să caute păduri cât mai dese pentru a ascunde turmele de la confiscarea în contul birului; agenţii economici nu pot fi priviţi ca fiind un fel ciudat de „moromeţi” care îşi ascund banii din vânzarea, ca strategie de supravieţuire, a unui salcâm şi nu plţtesc „foncirea”. Agentul fiscal poate fi oricât de insistent, poate atenta oricât la lada de zestre a fetelor deoarece tot nu va contribui la un grad înalt de conformitate fiscală. Singura oportunitate în toată această situație este aceea din care poate „să vină conversiunea” care ca principiu regţseşte prin eficienţa economică echilibrul la nivel macroeconomic între dezvoltare şi posibilităţile ei de realizare.

Toate diversele angajamente ale guvernului ce încercă să găsească soluţii a problema de moment uită că legenda lui Robin Hood a rămas doar o frumoasă poveste, cu o singură manifestare, încheiată după ce regele s-a întors. Trebuie să subliniem că din punct de vedere al guvernanţei economice nu persoana regelui a fost soluţia ci revenirea la o strategie care era acceptată ca fiind, mai rapidă sau cu opriri, în interesul general de dezvoltare. Moromete, spune romanul lui Marin Preda, trata plata taxelor precum „lugeşte gaia mațu`”, însă eu am reale îndoieli că soluția de comportament era venită de la el; ar trebui să analizăm poate şi modul în care sistemul de economie crează obişnuințe pentru plata taxelor. Ȋn roman Jupuitu încearcă să tragă căruța din curtea lui Ilie pentru a acoperii taxele, nu reuşeşte până la urmă decât un grad de conformare de 33% din partea lui Moromete, oare energia şi devotamentul guvernamental şi al agenţilor economici să reuşească mai mult?

Poziția acestui articol, este aceea în care ar trebui să ne asumăm cum că de fapt fiecare am dorii să depășim statusul de economie de periferie în care am ajuns din lipsa de finanțare a formării capitalului fix pe termen lung în România. Sunt ajutat de evidențele empirice, oricine nu e imobil observă că noi nu avem autostrăzi şi alți au, povestea privind ritmul de construcție al acestora am auzit-o cu toții. Ȋntr-o economie în care investiția publică ajută la creşterea oportunității investițiilor private şi la îmbunătățirea expectațiilor de eficiență a acestora cred că gradul de conformitate fiscală ar creşte în mod natural, deficitul public doar atunci nu ar mai fi o problemă. Atunci stilul oarecum poetic al acestui articol poate fi lesne înlocuit de unul consistent în analiză economică fără soluţii de tip fundamentalist, însă, astăzi, nu cred că pe tema comentării unui proces de ameliorarea a deficitului public.

Contextul unui nou tip de comportament fiscal trebuie să ia în calcul ṣi evoluția intențiilor despre reforma sistemului de impozite printr-o nouă abordare. Continuăm, revenim, menținem, revendicăm în materie de taxe, de excepţii şi de alocări bugetare…sunt întrebări de natură politică, iar vitezele de implementare reglate cu temporizare sau declanṣare în avalanṣă sunt desfăṣurări de parcurs politic ce nu au de a face cu politica economică în sens restrâns. Să încasezi taxe înseamnă întrucâtva să recuperezi din ceea ce cheltui şi în sistem de cheltuială publică nu poți să ceri eficiență pe moment ci aşteptând un termen mai lung; Dacă nu dorim să pierdem timpul trebuie să schimbăm termenii discuţiei dinspre fiscalitate către un cadru mai larg, să spune că ar trebui să discutăm şi despre educaţie. De ce nu avem un sistem de şcoală performant, astfel încât părinții să plătească taxe cu gândul că investesc în proprii copii? Efectele investiției în educație nu sunt evidente, ele nu pot fi calculate cu exactitate însă, demult, cei care au studiat fenomenul au convenit că şcoala  are doar efecte pozitive. Se estimează că efectul unui an suplimentar de şcoală duce la o creştere a veniturilor personale de 8, %-9, %; totodată probabilitatea de a fi şomeri se reduce cu 8% riscul de a suferi de o boală cronică de lugă durată se reduce cu 8,5 %, o creştere a proporției forței de muncă cu studii superioare de la 13,6% la 19% ar avea un impact estimat la aproximativ 3,6% din PIB, dar noi ne situăm sub media europeană a cheltuielilor pentru educaţie de aproximativ 5,4%;

Cheltuiala publică orientată corect astfel încât să conducă la rezultate relevante în educație, sănătate şi spațiu public de locuit (urbanism, infrastructură, securitate civică etc) determină un act voluntar de plată a taxelor. O astfel de asumție permite formarea şi manifestarea culturii civice şi culturii antreprenoriale astfel încât te poți aştepta la rezultate bune ale activității economice. Ȋn rest conştiința manifestată drept cultură economică rămâne să fie satisfăcută prin reuşita unor încercări personale de înavuțire.