„Promovarea diversității și incluziunii în orice organizație este esențială pentru crearea unui mediu de lucru echitabil și pentru valorificarea potențialului fiecărui membru al echipei”, declară Gabriela Costache, Senior People Manager, HAVI România, în interviul acordat platformei GlobalHRManager.ro.

Aceasta adaugă că, în cadrul Havi România, există politici și proceduri clare prin care se oferă suport și susținere diversității, incluziunii și echității. În acest sens, sunt dezvoltate programe de formare și sensibilizare pentru angajați cu privire la diversitate și incluziune, cu scopul  unei conștientizări mai mari cu privire la stereotipuri, bias-uri inconștiente și la importanța unui mediu de lucru incluziv.

Compania încurajează o recrutare diversificată și asigură suport pentru eliminarea oricăror bariere ce pot împiedica accesul unor grupuri subreprezentate în organizație.

„De asemenea, implementăm programe de mentorat și sponsorizare care să sprijine dezvoltarea carierei pentru toți angajații, indiferent de background-ul lor. De exemplu, avem în proiect să implementăm un program dezvoltat inhouse – InX, program prin care ajutăm echipa de manageri din cadrul organizației să conștientizeze importanța diversității și echității în toate formele pe care le pot îmbrăca cele două dimesniuni. Pe de altă parte, promovăm leadership-ul divers, în sensul că  încurajăm și susținem  implicarea membrilor diverși în poziții de leadership”, explică Gabriela Costache.

Practici pentru evaluarea periodică a performanței și implicării angajaților

Interlocutoarea noastră spune că evaluarea performanței și implicării angajaților este esențială pentru monitorizarea progresului individual, îmbunătățirea continuă și asigurarea că organizația funcționează eficient. De-a lungul timpului, în cadrul HAVI România au fost implementate numeroase practici pentru evaluarea periodică a performanței și implicării angajaților.

„Printre acestea se numără revizuiri anuale, în cadrul cărora  managerii și angajații discută obiectivele atinse, progresele realizate și planurile de dezvoltare, dar și evaluări semestriale, cu scopul de a  monitoriza progresul în timp real și pentru a interveni rapid în cazul unor probleme. Definitivăm Obiectivele SMART (Specifice, Măsurabile, Atingibile, Realiste, Limitate în timp) și oferim Feedback 360 de grade”.

În plus, angajații sunt încurajați să se autoevalueze și să se implice în proiecte și inițiative. În paralel, se aplică chestionare de satisfacție a angajaților, se monitorizează absenteismul și  fluctuația de personal.

„Brandul de angajator nu afectează doar relația cu angajații, ci și cu clienții, partenerii și comunitatea în general”

Gabriela Costache spune că HAVI România acordă o importanță semnificativă construirii unui puternic brand de angajator, deoarece acesta poate influența în mod pozitiv reputația organizației și poate avea un impact direct asupra abilității de a atrage, reține și motiva talentele.

Pentru noi este foarte importantă atragerea unor talentele potrivite, dar și reținerea angajaților. Ne dorim să avem angajați motivați și implicați care să fie  mândri de organizația lor și care se identifică cu valorile promovate de organizatie. Într-un mediu concurențial pentru talente, un brand de angajator solid oferă un avantaj competitiv și tocmai de aceea promovăm diversitatea și incluziunea, pentru a  atrage o gamă mai largă de talente”.

Potrivit Gabrielei Costache, brandul de angajator este important și pentru reputația generală a companiei. Cu toții știm  că brandul de angajator nu afectează doar relația cu angajații, ci și cu clienții, partenerii și comunitatea în general. O reputație pozitivă consolidează încrederea în organizație și poate avea un impact pozitiv asupra relațiilor de afaceri”.

La final, am rugat-o pe Gabriela Costache să rezume principalele provocări ale anului 2024 pentru departamentului de resurse umane din cadrul HAVI România.

Ne vom concentra pe următoarele zone, 3 E-uri:

  • Evolution of our operating model- în sensul că vom implementa un nou Human Capital Management system
  • Elevate our capabilities – adică ne vom concentra atenția pe implementarea unui nou plan de dezvoltare de capabilități manageriale și de leadership
  • Empowering our people& brand, în sensul că ne vom concentra pe consolidarea brandului de angajator începută în 2023”.