În acest an, reţeaua de sănătate Regina Maria a obţinut certificarea internaţională Top Employer, fiind singurul furnizor de servicii medicale private care deţine această certificare în România. Irina Şomănescu, Director HR,  explică, într-un interviu acordat Business Magazin, cum este consolidată o cultură organizaţională împărtăşită de peste 11.000 de angajaţi şi colaboratori care pun pacientul pe primul loc.

„Să fim nu doar una dintre cele 42 de organizaţii din România care deţin această certificare, ci şi singurul furnizor de servicii medicale private considerat top employer validează, pentru noi, coerenţa şi calitatea proiectelor şi proceselor implementate, prin care răspundem, zi după zi, provocărilor şi tendinţelor actuale. Totodată, ne confirmă rolul strategic îndeplinit de HR în succesul organizaţiei noastre şi, mai mult decât atât, faptul că principiile după care ne ghidăm şi pe care le aplicăm  în activitatea noastră, indiferent unde ne aflăm în structura organizaţiei, sunt aliniate valorilor şi obiectivelor noastre”, spune Irina Şomănescu.

Potrivit acesteia, pentru obţinerea certificării Top Employer, echipa de HR Regina Maria a desfăşurat, timp de aproape patru luni, o  analiză internă şi de pregătire a documentaţiei, prezentând informaţiile structurat, conform etapelor de evaluare comunicate de către auditor. „În cadrul acestei analize, am evaluat multiple arii din zona resurselor umane, de la mediul de lucru şi achiziţia de talente, până la strategiile de management al resurselor umane, învăţare continuă, diversitate şi incluziune sau wellbeing. Rezultatele pe care le-am obţinut pentru fiecare dintre ariile analizate ne-au onorat şi ne-au oferit, în acelaşi timp, o înţelegere profundă a ceea ce ar trebui să menţinem sau, din contră, să ajustăm pentru a fi mai buni. Însă, în spatele tuturor acestor procese stau, până la urmă, oamenii din Regina Maria – toţi cei peste 11.000 de angajaţi şi colaboratori care pun pacientul pe primul loc şi care, în munca lor de zi cu zi, sunt ghidaţi de aspectele definitorii ale culturii noastre organizaţionale”, menționează Irina Şomănescu.

 

Citiți interviul integral pe platforma BusinessMagazin.ro