Întâlnirea Comunității OSC – Global Construct Manager, din luna octombie, a fost dedicată unei dezbateri pe tema managementului resurselor umane, una dintre problemele stringente ale sectorului construcțiilorși a economiei, în general. Învitații speciali ai acestei ediții au abordat subiecte punctuale, precum recrutarea și pregătirea resurselor umane încă din sistemul de învățământ, învățământul profesional dual în România, tehnici de motivare a angajaților, sisteme de protejare a lor în sezoanele reci, evoluția salariilor, problematica lipsei forței de muncă și ce soluții se pot găsi pe termen mediu și lung.

În această ediție, moderatorul întâlniriiTiberiu Andrioaiei – Owner New Europe Consulting, membru în Boardul Director al Build Europe, Bruxelles, Vicepreședinte CN UGIR, Secretar General la PSC, Consiliul de Export al României (MECMA), i-a avut ca invitați speciali pe: Andreea Iliescu – HR Specialist, Casa Socială a Constructorilor; Ciprian Lepadatu – Președinte, Asociația Firmelor Constănțene; Oana Botolan Datki – Managing Partner, Cteam România; Iuliana Miu – HR Specialist.

„Pentru anul viitor, estimăm că  industria construcțiilor va fi cea mai mobilă și cu cea mai vizibilă creștere salarială, cu procente de cel puțin 10% de la un an la altul și procente mult mai mari pentru posturile cheie”, a explicat specialistul în HR, Oana Botolan Datki – Managing Partner, Cteam România.

Potrivit celor afirmate de Oana Botolan Datki, contextul pandemic din ultima vreme a dus la o nevoie de siguranță a candidaților, care s-a materializat prin solicitări salariale substanțiale. Zona de salarii și pretenții crește vertiginos, de la un an la altul, pe toate palierele, de la muncitori necalificați, până la manageri. Industria construcțiilor, pe lângă cea de IT, este una dintre industriile cele mai vizibile și cu  fluctuația cea mai mare a personalului. În industria extinsă a construcțiilor s-a observat absorbția de noi angajați, de tineri aflați la început de drum, în general în zona de management, de specialiști, de ingineri, dar nu neapărat în zona de execuție.

„Majoritatea tinerilor din ziua de astăzi nu știu ce vor să facă din punct de vedere al profesiei, nu știu ce opțiuni au, iar mulți dintre ei nu au reperele necesare. Noi, ca angajatori, ca manageri, ca antreprenori și ca părinți, putem interveni în zona de consiliere profesională și putem să îi ajutăm să se orienteze spre o carieră care li se potrivește”, a afost mesajul transmis de Oana Botolan Datki către specialiștii prezenți la dezbatere.

Ciprian Lepadatu – Președintele Asociației Firmelor Constănțene, a abordat managemetul resurselor umane în construcții, punând accentul pe importanța de a înțelege complexitatea relațiilor dintre companiile de construcții și școală. „Școala românească, în majoritatea cazurilor, are obiectivele ei personale, fără să observe foarte mult ceea ce se întâmplă în jur, iar, companiile, de foarte multe ori, nu sunt pregătite cu un management al resurselor umane performant”.

Acesta a mai explicat și faptul că învățământul profesional lucrează cu elevii cu vârste cuprinse între 14 și 20 și ceva de ani, iar majoritatea elevilor care intră într-un astfel de sistem râmân, în medie, între 3 și 4 ani. Principiul de bază al acestei forme de învățământ este acela că o companie care investește și are un proiect bun de dual poate să scoată din acești elevi, muncitorii pe care și-i dorește – îi învață ce înseamnă munca, proiectul, comunicarea, iar, la final, elevul primește un contract de muncă.

Un proiect bun de dual, în acest moment în România, se bazează pe 3 elemente: școala este doar furnizor de servicii, ea nu este manager de proiecttrebuie să existe manager de proiect pentru învățământul profesional dual și trebuie să existe o echipă de implementare formată dintr-un specialist pe tema respectivă, un psiholog și un profesor de sport.

Elementele pentru bunele practici:

  1. Susținerea elevului în zona vocațională, inclusiv în ce înseamnă partea de meditații;
  2. Puntea sentimentală de legătură între companie și elev;
  3. Zona de activități extracurriculare;
  4. Proiectele au număr mic de îndrumători.

În viziunea lui Ciprian Lepădatu „dualul nu este sursa perfectă de viitori muncitori, dar este una dintre ele, o sursă care poate deveni stabilă, pe costuri și implicare de resurse foarte clare”.

În ceea ce privește sisteme de protejare a salariațiilor din construcții în sezoanele reci, specialistul HR Andreea Iliescu, din cadrul Casei Sociale a Constructorilor, a explicat faptul că, în România, s-a înființat un fond de protecție socială a salariaților din construcți, după modelul unor organizații deja existente, la care contribuie toate părțile interesate, și anume salariatul, angajatorul și beneficiarii din construcții.

„Organizația gestionează fondul de formare profesională, pe care îl constituie și în perioada condițiilor meteo nefavorabile, când societățile de construcție membre își întrerup activitatea, acordând o indemnizație salariaților din construcții de 75% din media pe ultimele 3 luni ale salariului brut”, a adăugat Andreea Iliescu.

 

Lipsa forței de muncă în construcții reprezintă deja o problema stringentă nu numai în Romania, ci și pe plan mondial. Iuliana Miu specialist în resurse umane, cu o experiență de peste 20 de ani, a vorbit în cadrul dezbaterii Global Construct Manager despre importul forței de muncă din Vietnam, import generat de lipsa forței de muncă din România.

Având ocazia ca în cariera sa să gestioneze administrarea unor muncitori din țările non UE veniți în România pentru a-și câștiga existența mai bine decât în țara lor, Iuliana a precizat că, inițial, a fost reticentă în ceea ce privește importul forței de muncă din Vietnam. Atunci când au fost angajați peste 400 de vietnamezi, provocările nu au încetat să apară. Un prim factor care a îngreunat adaptarea vietnamezilor a fost reticiența cu care românii i-au primit la început.

 

✨Următoarea întâlnire a Comunității OSC – Global Construct Manager va avea loc marți, 16 noiembrie, începând cu ora 16.00pe platforma ZOOM, unde vă invităm să ne fiți alături la o dezbatere dedicată „Tehnologiilor și inovațiilor din sectorul construcțiilor”. Moderatorul întâlniriiTiberiu Andrioaiei, îl are ca invitat special pe Ștefan Constantinescu, Co-Founder, Președintele BIMTECH – Asociația pentru Cercetarea, Dezvoltarea și Implementarea Tehnologiilor în Construcții.

*Lista invitaților speciali este în lucru!

Participarea la eveniment este gratuită, cu condiția pre-înregistrării. Mai multe detalii despre speakeri și despre cum puteți să vă înscrieți la eveniment regăsiți în invitația disponibilă AICI !

 

Comunitatea Global Construct Manager

Programul de întâlniri online ale Comunității OSC – Global Construct Manager este dezvoltat de Oameni și Companii, în parteneriat profesional cu Opera Share Management și este dedicat managerilor de companii de construcții și instalații și specialiștiilor din domeniu, care se pot conecta la comunitate pe platforma GlobalConstructManager.ro. Comunitatea promovează managementul modern în construcții și instalații, prin acces la informații despre inovație și tehnologie și prin schimbul de bune practici între specialiști.  ​

Oameni și Companii – OSC este un ecosistem avansat de marketing care integrează peste 100 comunități business și profesionale și 33 de platforme digitale proprii asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.