Răspunderea disciplinară are obligatoriu ca temei comiterea unei abateri disciplinare. Așa cum e definită ea de Codul muncii, dacă nu există, nu se poate sancționa nici salariatul. Iar pentru faptele comise în timpul liber, un salariat nu are de ce să ofere explicații în fața unei comisii disciplinare. De la caz la caz, am putea vorbi de lucruri ce aduc un prejudiciu de imagine firmei, doar ca prejudiciul e greu de dovedit, așa cum punctează un specialist. Însă atunci când faptele salariatului sunt de factură penală, lucrurile se pot schimba: o condamnare definitivă poate atrage încetarea automată a raporturilor de muncă.

Judecând la rece, un angajator e preocupat de cât de profitabilă a afacerea sa, înainte de toate. În chestiunea profitabilității intră, desigur, și reputația firmei respective, de care se agață, vrând-nevrând, inclusiv reputația celor care muncesc în ea. Pe timpul cât se află la birou, pe angajator are voie să-l deranjeze aproape orice în legătură cu salariatul său. Dar se poate supăra angajatorul pe ce face salariatul său în timpul liber?

După ce se termină programul de muncă, salariatul nu mai e „sub supravegherea firmei” și are cam atâtea drepturi câte îi recunoaște Constituția, în linii mari. Are libertatea să protesteze, să consume ce substanțe vrea, să vorbească cum vrea și să se comporte cum crede de cuviință. E adevărat că sunt unii salariați (ai statului) care au reguli clare de conduită și sunt obligați prin lege, în sens larg, să țină la reputația lor, inclusiv în timpul liber. Magistrații, de exemplu. Dar în mediul privat, lucrurile nu stau la fel.

Citește mai mult: Avocatnet.ro