Ariadna StamatopolTalent Acquisition Manager, Adobe EMEA Engineering, a deschis prima sesiune a conferinței MAGNETICO de la Craiova cu o prezentare despre provocările care apar în dezvoltarea unei echipe de HR performante.

O să descriu călătoria mea în ceea ce privește talent aquisition enablement și, mai specific, cum creștem noi echipa astfel încât să oferim suport la standardul de calitate pe care ni-l dorim, să reținem talentul pe care noi îl considerăm de top. Am crescut, în ultimii trei ani, de la o organizație de aproximativ 600 de software developeri la peste 1.000. În momentul în care m-am alăturat, aveam o echipă și am stat să mă gândesc la tipul de competențe de care avem nevoie, astfel încât să ducem partea de hiring la nivelul așteptat. Ce cerem noi la nivel de talent aquisition, în HR, este un parteneriat în ideea de consultant, nu de service provider. Un astfel de partener trebuie să aibă abilitatea de a comunica asertiv la un nivel foarte înalt, de a interpreta, de a face un tracking și a veni cu concluzii pe date și să fie owner de proces – să «manageruiască» interacțiunea într-un fel din care se vede că procesele de HR pe care le susținem noi  sunt procese pe care avem full control, cu o interfață ghidată de noi”.

„Acest tip de competențe presupun o maturitate profesională mare și o expunere la diferite situații, care te formează. În momentul în care m-am alăturat echipei mele, majoritatea aveau în jur de doi ani de experiență – și atunci am avut prima discrepanță între așteptările pe care le avem într-o echipă în formare versus cum arată calitatea funcției noastre la un nivel înalt. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să solicit un buget de training – a fost un program care a durat undeva la șase luni. Drumul nu a fost foarte ușor. Un training nu te schimbă peste noapte – un training trebuie dublat de niște acțiuni pe care le implementezi”, a explicat Ariadna Stamatopol.

În continuare, Mihai Ionescu, Head of HR Front Office, CEZ România, a vorbit despre călătoria angajatului în organizație și datele pe care echipa de HR le poate colecta în urma exit interviurilor.

Dacă un angajator nu este în stare să îi ofere candidatului ceea ce își dorește, relația dintre ei va degenera și, în cele din urmă, vom ajunge la un proces de exit. Conform unui studiu realizat de Brandon Hall Group, un proces consolidat de onboarding crește retenția cu 82%. De asemenea, și productivitatea lui crește dacă viitorul salariat este primit în cadrul organizației așa cum se cuvine, dacă avem un proces de transmitere de informații adecvat. În 2022, am început un vast proiect de implementare a unor noi strategii de HR – asta și datorită faptului că în 2021 am fost preluați de un grup de investiții australian. Pentru noi, a fost un lucru foarte bun, pentru că am reușit să primim sprijin necondiționat și am putut dezvolta multe proiecte noi și ambițioase, prin care am adus un plus foarte mare de energie și de valoare procesului de HR”.

„O organizație sănătoasă trebuie să vadă și lucrurile neplăcute – mai ales atunci când pleacă un candidat, luând nemulțumirile după el. Compania, în mod oficial, poate nu le vede sau nu le înțelege, astfel că noi am avut o inițiativă foarte ambițioasă de a lansa un exit interview la fiecare plecare din companie, indiferent de cât de mult ne doare, pentru a vedea ce merge bine și ce nu. Astfel, am modificat aproape toate formularele de recrutare, am adus noi posibilități pentru business de a solicita rularea unor teste de soft skills, hard skills, de a avea video-interviuri, interviuri online. Am implementat un nou proces de pre-boarding și onboarding și suntem foarte mândri că am implementat acest sistem”, a declarat Mihai Ionescu.

––

Aproximativ 100 de specialiști de HR și employer branding au participat, pe 26 aprilie 2023, la prima ediție MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, organizată de BusinessMark la Craiova. Conferința s-a desfășurat în format hibrid și a reunit 14 experți români și internaționali. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.

Platformele Oameni și Companii – EventsOnline.ro, GlobalManager.roAdministratie.ro și GlobalHRManager.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.