Pe 3 martie 2025, la Hilton Garden Inn București, a avut loc conferința „Tendințe globale în managementul talentelor”, un eveniment dedicat profesioniștilor din domeniul resurselor umane, organizat sub umbrela comunității OSC-GlobalHRManager și având ca parteneri Roche România, Hilton Garden Inn și Rețeaua de Sănătate Regina Maria. Cu 75 de participanți din industrie, conferința a fost un spațiu de dezbatere despre noile direcții în recrutare, învățare continuă, inteligență artificială și structura organizațiilor viitorului.
Întâlnirea a inclus trei paneluri interactive, pe teme de actualitate pentru specialiștii HR. În primul panel, Iulia Stanca (People & Culture Lead, Roche), Elena Anghel (Human Resources Director, SSAB AG) și Oana Popa (Health & Wellbeing Lead, Regina Maria) au discutat despre recrutare și provocările organizațiilor, explorând noile strategii de atragere și retenție a talentelor.
Pentru cel de-al doilea panel, Mădălina Racovițan (Tax Partner, Head of People Services, KPMG), Crina Ilie (People Function Leader, Genpact), Mirela Obreja (TBC Cluster HR Director, Hilton Garden Inn) și Larisa Ile (Președinte, Asociația Profesorilor și Mentorilor din Turism), au analizat mențiunile care apar în raportul World Economic Forum privind piața muncii din România, evidențiind competențele viitorului și modelele de muncă emergente, dar și așteptărilor tinerilor de la angajați.
În partea a doua a evenimentului, invitatului special, Iulian Trandafir (VP, Regional Director, Alliance Healthcare), i s-au alăturat Iulia Stanca (People & Culture Lead, Roche), Crina Ilie (People Function Leader, Genpact) și Oana Popa (Health & Wellbeing Lead, Regina Maria), într-o discuție despre utilizarea inteligenței artificiale în HR și evoluția beneficiilor pentru angajați. Specialiștii au oferit perspective asupra modului în care tehnologia și wellbeing-ul influențează experiența angajaților.
Recrutare și transformare organizațională
În discuția despre provocările recrutării și așteptările noilor generații, specialiștii au evidențiat că structura clasică a organizațiilor se schimbă, nivelele de management sunt reduse pentru a crește agilitatea, iar modelele bazate pe departamente tradiționale sunt înlocuite de echipe multidisciplinare care colaborează pe proiecte. Se pune tot mai mult accent pe ownership, reziliență și spirit antreprenorial în rândul angajaților.
Învățarea – Moneda cu care ne plătim viitorul
Unul dintre cele mai discutate subiecte a fost importanța învățării continue. Una dintre ideile de reflectat a fost să ne raportăm la învățare ca la o investiție în noi înșine. Astăzi, învățarea înseamnă mai mult decât acumularea de informații. Generative AI, analiza datelor, competențele interdisciplinare devin esențiale pentru specialiști. În plus, metodele de învățare evoluează – se folosesc platforme digitale, formate scurte și tehnici aplicate.
Sănătatea angajaților și reziliența organizațională
Un alt subiect de interes a fost echilibrul între muncă și viața personală. Experții au evidențiat 4 aspecte esențiale pentru menținerea echilibrului: minte, emoții, trup și spirit. Companiile care prioritizează aceste dimensiuni reușesc să creeze medii de lucru sănătoase, care previn epuizarea fizică și mentală.
De asemenea, s-a discutat despre importanța rezilienței organizaționale și a campaniilor care pun accent pe acțiune și învățare prin practică („learning by doing”).
Un spațiu de lucru care susține performanța
Evenimentul a fost un prilej valoros de schimb de experiență și de networking pentru specialiștii HR. Participanții au concluzionat că învățarea nu este o opțiune, ci o necesitate. Fiecare organizație trebuie să creeze un mediu care susține dezvoltarea oamenilor, pentru ca aceștia să performeze la cel mai înalt nivel.
Concluziile întâlnirii pot fi rezumate astfel: viitorul muncii este acum – iar succesul depinde de adaptabilitate, tehnologie și o cultură organizațională care pune oamenii pe primul loc.
Conferința Tendințe globale în managementul talentelor a fost organizată de Oameni și Companii în cadrul comunității GlobalHRManager și promovată pe EventsMax.ro. Partenerii ediției au fost Roche România, Hilton Garden Inn și Rețeaua de Sănătate Regina Maria. Pentru a fi la curent cu toate evenimentele de referință din domeniu, vă puteți abona gratuit la newsletter-ul comunității, pe www.GlobalHRManager.ro.