Cea de-a doua sesiune a Conferinței Magnetico București, de pe 7 iunie, a început cu un panel dedicat Diversității și Incluziunii, susținut de Carta Diversității din România, ce a fost moderat de Luiza Banyai, Member of Romanian Council Board, Romanian Diversity Charter, People Experience Expert & Companies Transformation Advisor. Aceste subiecte au fost analizate și dezbătute de Anca Fotache (Booking Holdings Romania), Lavinia Ivas (Parfumerie Douglas România), Georgiana Flămîndu (Renault Group Romania) și Dana Popescu (Playtika Romania).

Este foarte important ca toată lumea din organizație să înțeleagă clar ce presupun diversitatea, incluziunea și echitatea, a punctat Anca Fotache, Director General, Booking Holdings Romania, în cadrul panelului. „Abordăm diversitatea, incluziunea și echitatea holistic. Avem un cadru formal prin care ne asigurăm că există o coordonare între toate brandurile Booking Holdings. Nu ne oprim la cuvinte, ci mergem mai departe în implementare. Principiile sunt translatate atât în valorile companiei, cât și în procese și ajung să fie translatate atât la nivel de management, cât și la nivelul fiecărui angajat. Nu poți avea o companie diversă dacă nu ții cont de procesele de diversitate încă de la început, din recrutare. În zona de resurse umane, vorbim de aplicarea principiului de echitate în partea de compensare, beneficii, dar vorbim și despre ce măsurăm când facem evaluările periodice. Ne uităm la valori, la comportamente, inclusiv la cele ce țin de DEI. Ne asigurăm că toți colegii noștri înțeleg ce înseamnă aceste noțiuni. O parte importantă din acțiunile pe care le avem sunt în zona de educare, de creare de awareness, de a înțelege comportamentele și când acestea nu sunt aliniate cu valorile, de a învăța să vorbești despre asta, dar și de a lua acțiune”, a adăugat ea.

De aceeași părere a fost și Luiza Banyai, Member of Romanian Council Board, Carta Diversitatii din Romania, People Experience Expert & Companies Transformation Advisor, moderatoarea panelului. „Aceste două cuvinte, diversitatea și incluziunea, au sensuri diferite în funcție de cei care stau la masă, iar noi trebuie să ne asigurăm că avem toți aceeași definiție, să facem un awareness, un alignment. Să ne acceptăm, să fim deschiși să ne vedem, să ne înțelegem și să fim atenți că toată lumea are acces (…) Este nevoie să conectăm strategia de companie cu ceea ce înseamnă infrastructura companiei, structura organizațională și procesele. În tot acest ansamblu, este nevoie ca D&I să fie parte din politica organizației. Cu siguranță, există standard de definire a diversității și incluziunii, iar Carta Diversității din România ajută foarte mult la definirea acestui standard. Cel mai important este ca împreună cu executivii companiei să conectăm obiectivele strategice cu cele de diversitate și incluziune”, a spus ea.

Mai mult de atât, liderii organizațiilor trebuie să traseze aceste strategii ținând cont de opinia angajaților, de nevoile și așteptările lor, a intervenit Georgiana Flămîndu, Diversity & Inclusion / Educational Project Manager, Renault Group Romania. „Pentru a stabili strategia de D&I, noi am întrebat colegii ce nevoi și așteptări au, iar de aici am stabilit patru piloni. Avem o politică zero discriminare, cu o rețea de referenți anti-discriminare. Avem și un referent de etică la nivel de grup. Avem și un obiectiv de a ajunge la zero diferențe salariale între femei și bărbați, pe poziții și experiențe similare, pe care l-am atins în acest an. Avem și sondaje dedicate diversității și incluziunii, prin care aflăm de la colegi dacă facem lucrurile mai bine și ce am putea face mai bine, dar măsurăm și dacă ceea ce am făcut până acum este în regulă. Al doilea pilon este de a asigura un mediu de lucru incluziv. Am revizuit și relansat politica de dizabilitate, pentru că ne dorim să le dăm colegilor cu dizabilități să se exprime, să își spună punctul de vedere și, dacă au o nevoie, să o ceară. Avem și o politică de sensibilizare, prin care învățăm cum să ne comportăm unii cu ceilalți. Am înțeles un lucru foarte important: să îi întrebăm pe colegi de ce au nevoie și nu să presupunem de ce au ei nevoie. Facilităm și workshop-uri, în cazul în care un manager are colegi cu dizabilități în echipe, pentru a înțelege cum să îi integram mai bine. Al treilea pilon ține de partea de dezvoltare. Astfel, am construit un training ce prezintă cazuri de discriminare din viața reală și ne pune pe noi să spunem cum m-aș confrunta cu situația respectivă. Au fost colegi care, prin acestea, și-au dat seama că aveau anumite bias-uri. Avem și un training dedicat managerilor, prin care își reamintesc cum să se comporte în fiecare situație în parte”, a punctat ea.

De aceeași părere a fost și Lavinia Ivas, CEO, Parfumerie Douglas România. „În anul 2022, Douglas a fost recunoscut ca lider în diversitate de către Financial Times, un subiect de importanță majoră pentru companie, având în vedere angajamentul de a asigura diversitatea și incluziunea în organizație. Diversitatea înseamnă atragerea talentelor din medii variate, în timp ce incluziunea presupune crearea unui mediu sigur în care angajații pot lucra, comunica și își pot atinge potențialul maxim. Pentru a stabili o politică de incluziune eficientă, este esențial să facem pași activi pentru a identifica nevoile angajaților din companie. Numai după înțelegerea acestor nevoi putem implementa proiecte și grupuri de sprijin care să îi ajute să se simtă integrați și confortabil. De exemplu avem un grup de susținere a angajaților care își doresc un echilibru între viața profesională și cea personală. De asemenea, ne concentrăm pe diversitatea generațională. În România, avem angajați cu vârste cuprinse între 20 și aproape 60 de ani, iar pe perioada verii, angajăm tineri de 16+ ani atât în sediu, dar și în magazine. Este esențial ca tinerii să înțeleagă ce înseamnă să lucrezi într-o echipă diversă din punct de vedere al vârstei. Am inițiat, totodată, un program dedicat comunicării între generații și diversității la locul de muncă, având în vedere că în cadrul companiei noastre activează cinci generații diferite. Fiecare dintre aceste generații a crescut în contexte diferite și are valori distincte, iar comunicarea eficientă și înțelegerea reciprocă sunt esențiale pentru armonizarea relațiilor între colegi”, a adăugat Lavinia.

Comunicarea este modul de a dezvolta sentimentul de apartenență al oamenilor, a subliniat, la rândul său, Dana Popescu, Country HR Manager, Playtika Romania. „Suntem o companie cu 3.000 de angajați în 3 arii geografice majore. Pentru mine, D&I este legat de «leading with kindness». Consider că o organizație, cât și un individ, care proiectează bunătatea în activitatea de zi cu zi și o folosește ca principiu, creează o atmosferă în care oamenii sunt tratați corect. Incluziunea, indiferent de specificul fiecăruia dintre noi, comunicarea într-un mod prin care oamenii să se simtă incluși, toate acestea contribuie la sentimentul de apartenență (…) În ultima vreme, ne-am uitat la ceea ce facem zi de zi – mă refer la cum am adaptat procesele de resurse umane din punct de vedere al D&I. Avem și inițiative legate de employees surveys, folosim algoritmi care să asigure echitatea și care să elimine acel bias. Pe parte de retenție, în ultimii 2 ani am pus accent pe crearea de comunități interne, bazate pe două arii: interese profesionale și interese personale. Am creat inițiative cu impact social, în acest fel. Avem manageri și developeri care vor să meargă în școli și să învețe copiii să facă programare, să creeze jocuri. Oamenii lucrează acum în echipe hibride – avem oameni cu background diferit, interese diferite, ce participă la atingerea unui interes comun”, a adăugat ea.

Lideri din importante companii locale și internaționale au discutat, pe 7 iunie 2024, la București, despre elementele care aduc „,magnetism” unui brand de angajator din perspectiva potențialilor candidați și a angajaților actuali, în cadrul conferinței „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, eveniment organizat de BusinessMark.

Pe parcursul acestui an, BusinessMark va organiza evenimente dedicate profesioniștilor de Resurse Umane, în București și în alte 8 orașe din România. Astfel, proiectul „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices” ajunge și la Brașov (16 octombrie), Oradea (24 octombrie), Timișoara (14 noiembrie), Sibiu (19 noiembrie). În luna septembrie, va avea loc la București și evenimentul HR Uncovered.

Platformele Oameni și CompaniiEventsMax.ro și GlobalHRManager.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.