Mamele din București și Dolj au ocupat primele poziții în topul național privind recoltarea întregului țesut placentar la naștere în anul 2022, conform statisticilor oferite de Cord Blood Center, cea mai mare bancă de celule stem din România, prezentă în mai multe țări din Europa Centrală și de Est.

Potrivit datelor colectate de Cord Blood Center, în topul județelor din România în care părinții au ales să recolteze întregul țesut placentar la naștere, București s-a clasat pe primul loc, cu 56% din totalul cazurilor înregistrate. Pe locul al doilea, cu o rată de 10%, s-a situat județul Dolj. Cluj și Iași au împărțit poziția a treia, înregistrând ambele 5% dintre recoltări. În același timp, celelalte 37 de județe au reprezentat doar 24% din totalul cazurilor de recoltare a țesutului placentar.

În contrast, județele cu cel mai mic interes față de recoltarea pachetelor complete de celule stem și placentă la naștere au fost Călărași, Caraș-Severin, Giurgiu, Mehedinți, Vaslui și Covasna, unde nu a fost înregistrată nicio recoltare de țesut placentar.

Părinții din România, în avantaj față de alte țări

România este una dintre puținele țări europene în care părinții pot beneficia de recoltarea întregului țesut placentar, alături de sângele și țesutul ombilical, și, deci, de cea mai mare cantitate și diversitate de celule stem disponibilă la naștere„, a declarat dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical Cord Blood Center.Acest lucru este important deoarece atât copiii pentru care s-a recoltat, cât și membri familiei vor beneficia de diferite tipuri de celule stem, cu potențial în tratare, în prezent, a peste 80 de afecțiuni grave. În plus, în placentă sunt inclusiv celule imuno-evazive. Acestea exprimă niveluri scăzute – sau deloc – ai markerilor de compatibilitate HLA, ceea ce înseamnă că pot fi utilizate de întreaga familie„, a adăugat specialistul. Cord Blood Center a înregistrat o creștere de 74% a numărului de unități eliberate în 2022 la nivelul întregului grup, acestea fiind utilizate cu precădere în tratarea tulburărilor de spectru autist, scleroză multiplă, AVC, epilepsie sau probleme de fertilitate, tratamente fiind efectuate chiar și în România.

Sănătatea copiilor, principala dorință a părinților români

De altfel, potrivit unui studiu comandat recent de Cord Blood Center, sănătatea copiilor reprezintă principala dorință a părinților români. Astfel, 64% dintre viitoarele mame sunt dispuse să investească în analize genetice, 51% consideră o asigurare privată de sănătate, iar 50% dintre femei văd recoltarea de celule stem ca pe o măsură de precauție și o plasă de siguranță pentru viitorul copilului lor.

Recoltarea de celule stem la naștere a devenit o procedură tot mai accesibilă pentru mamele din România, iar 65% dintre recoltări au loc în maternitățile de stat, potrivit Cord Blood Center. Mai mult, peste 55% dintre gravidele care aleg să nască într-o maternitate privată se informează din timp și serios, alegând să recolteze inclusiv toată placenta la naștere.