În următorii ani, vor fi job-uri care vor dispărea, astfel că organizațiile trebuie să investească atât în tehnologie, cât și în skill-urile oamenilor și în recalificarea lor, astfel încât să dobândească competențe necesare locurilor de muncă ale viitorului, au fost de părere invitații la cel de-al treilea panel din cadrul conferinței „Magnetico” de la București, de pe 7 iunie. Acest panel a fost moderat de Leonard Rizoiu, Fondator & General Manager, leoHR, invitați fiind: Laura Predoi (Thales), Ana Andrei (Secureworks), Oana Ilie (Tazz) Oana Scarlat (EXEC-EDU) și Mihai Marinescu (Renomia Gallagher).

În următorii 5 ani, 23% din job-uri vor dispărea. Astfel, competențele pe care noi le căutăm, dacă ne referim la cele tehnice, nu mai primează – ponderea lor scade. Ne uităm la competențe legate de reziliență, pentru că generațiile Z, Alpha vin puternic din urmă, iar ei nu au același grad de reziliență, pentru că au fost crescuți altfel. Ca părinți, tindem să reacționăm rapid la nevoile lor, astfel că reziliența celor din aceste generații nu mai este antrenată. Ne uităm la capacitatea de adaptare, la mindset-ul de creștere, la agilitate și capacitatea de a reacționa rapid, dar și de a face predicții legat de ceea ce urmează. Viteza cu care se schimbă lucrurile este una senzațională, astfel că viteza de reacție este una din competențele importante de căutat în orice job (…) Când vorbim de retenție, vorbim de engagement, iar aici ne uităm la el din două perspective: engagementul rațional și cel emoțional. Cel emoțional este o chestiune mai complicată, pentru că există un clivaj între rolul managerului, ce ține de zona de task-uri, rezultate, și rolul său de people manager, care, de multe ori, este dat la HR. Când există această percepție că managerul se uită doar la rezultatele oamenilor, engagementul poate să scadă”, a spus Oana Scarlat, Director general, EXEC-EDU, în acest context.

La rândul său, Laura Predoi, Director Resurse Umane, Thales, a vorbit despre transformarea rolurilor din departamentul de HR: „Recrutarea în zona de tehnologie aduce multe provocări. În 2024, recrutarea din această zonă a căpătat o îmbunătățire. Trebuie să ne adaptăm foarte mult recrutarea, metodele prin care recrutăm. Folosim în recrutare și AI, pentru a găsi mai ușor candidații ce se potrivesc profilului pe care recrutăm. Rolurile de HR s-au transformat, astfel că oamenii au devenit mai degrabă un consultant, atât pentru companie, cât și pentru angajat (…) Potrivit unui studiu Gallup, 23% dintre angajați sunt engaged, la nivel global. Există o legătură directă între engagement și retenție, cu impact asupra productivității. De aici rezultă că avem nevoie de o strategie realizată după o analiză amănunțită. Nu este o rețetă gata făcută, ci învățăm făcând lucruri și trebuie să o adaptăm continuu. Noi avem un plan pe care îl adaptăm în funcție de ce își doresc colegii. Este foarte important să întrebăm colegii ce au nevoie, cum își doresc să se întâmple lucrurile.”

De aceeași părere a fost și Oana Ilie, Director de resurse umane, Tazz. Astfel, ea a precizat: „Traducem zona de wellbeing în stare de bine – nu doar unul mental, ci o stare de bine generalizată pentru toți angajații, de la roluri de execuție la zona de management. Ce am făcut noi a fost să ne dăm seama ce înseamnă pentru ei starea de bine. Pentru unii din colegi, reprezintă abonamentul medical. Pentru alții, activitățile sportive care corectează statul prea mult în fața unui calculator. Pentru alții înseamnă, efectiv, ruperea de muncă. Am avut colegi care au avut burnout și care s-a soldat cu concediu medical, recomandat de medic. Trebuie să lucrăm împreună pentru a înțelege care e momentul în care trebuie să ne oprim. Noi avem un parteneriat strategic cu o organizație prin care putem accesa terapeuți, putem participa la workshop-uri de mindfulness. Generația tânără accesează mult mai mult zona de terapie.”

La rândul său, Mihai Marinescu, Head of Employee Benefits – International Broking Center Romania Hub, RENOMIA Gallagher, a completat că este esențial ca realitatea din interiorul companiei să fie aliniată cu strategia de brand de angajator, pentru a preveni lipsa de motivare sau plecările talentelor din organizație. „Dacă nu se respectă ceea ce s-a discutat până să se ajungă la angajare, atunci când oamenii ajung în companie suferă o demotivare masivă și pleacă destul de repede. Recrutarea este esențială, dar e important și ce se întâmplă în primele luni ale omului în companie. În ultimii zece ani, modul în care reținem oamenii în companii s-a diversificat. Au apărut tot felul de tool-uri pe care le implementăm pentru ca angajații să fie fericiți la locul de muncă. Au apărut și platformele de beneficii, dar datorită multitudinii de opțiuni existente, oamenii de HR au ajuns la concluzia că există riscul ca oamenii să nu le mai aprecieze deloc. Zona de sănătate este importantă, însă a ajuns să fie parte a unei alegeri pentru un angajat. Dacă reușim să implementăm un beneficiu corect încă din prima zi, oamenii îl valorizează mult mai bine, mai ales când au nevoie de el”, a spus el.

Retenția are la bază un dialog între angajat și liderii organizației, a spus, la rândul său, Ana Andrei, HR Director EMEA/APJ, HR Business Partner, Secureworks: „Piața de cybersecurity este una mică, așa că sunt de părere că este important să investim în dezvoltarea talentelor, atât intern, cât și prin internship-uri, dar să ne uităm și la ce pregătește universitatea pentru piața muncii. Retenția are nevoie de dialog între angajat și liderii organizației – trebuie să discutăm despre ce avem nevoie și ce ne cerem unii altora. Partea de comunicare, urmată de niște acțiuni, reprezintă esența retenției (…).Compania-angajatul-clientul reprezintă sfânta treime în employer branding și cred că e important, pentru autenticitate, să existe un fir roșu care să le lege pe toate. Important este să rămâi autentic, pentru a te asigura că ceea ce comunici la un moment dat nu este contracarat de feedback-ul angajatului propriu.”

Conferința s-a încheiat cu o invitată specială din Marea Britanie, Vicki Saunders, Founding Director, The EVP Consultancy, care a vorbit despre cum pot organizațiile să creeze o organizație puternică prin intermediul EVP-ului. „EVP (Propunerea de Valoare pentru Angajați) ar trebui să se afle în centrul strategiei de Resurse Umane. Îmi imaginez EVP-ul ca fiind asemănător unui baton de ciocolată Mars – este o ciocolată frumos concepută, care are trei ingrediente cheie. EVP-ul este ceea ce primești în schimbul muncii în organizație, la fel cum ciocolata este ceea ce clienții primesc atunci când o cumpără. EVP-ul îi lasă pe oameni să știe ce îți place ca angajator și le stârnește dorința de a lucra pentru tine. Avem nevoie, de asemenea, să folosim marketingul de recrutare pentru a atrage candidați. Este bine să construiești un brand de angajator înainte de a avea locuri de muncă vacante – este util să folosești marketingul în recrutare atunci când ai locuri de muncă vacante. Recomand integrarea a patru principii pentru a crea un EVP puternic: autenticitatea, relevanța, diferențierea și o perspectivă cu focus pe caracteristici. EVP-ul crește diversitatea în cadrul organizației. EVP-ul se referă la ce cred oamenii despre tine, dar și la cum se simt – sentimentul de a fi respectat, de a avea siguranță a locului de muncă, sunt elemente ce îi determină să rămână în organizație”, a spus ea.

Lideri din importante companii locale și internaționale au discutat, pe 7 iunie 2024, la București, despre elementele care aduc „,magnetism” unui brand de angajator din perspectiva potențialilor candidați și a angajaților actuali, în cadrul conferinței „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, eveniment organizat de BusinessMark.

Pe parcursul acestui an, BusinessMark va organiza evenimente dedicate profesioniștilor de Resurse Umane, în București și în alte 8 orașe din România. Astfel, proiectul „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices” ajunge și la Brașov (16 octombrie), Oradea (24 octombrie), Timișoara (14 noiembrie), Sibiu (19 noiembrie). În luna septembrie, va avea loc la București și evenimentul HR Uncovered.

Platformele Oameni și CompaniiEventsMax.ro și GlobalHRManager.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.