Piaţa muncii temporare a înregistrat o creştere de peste 19% în prima jumătate a anului, cele mai multe angajări pe proiecte de muncă temporară fiind realizate pe profiluri entry level, conform unei analize realizate de Asociaţia Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU).

Astfel, 37% din numărul total de angajări pe proiecte temporare au vizat candidaţii aflaţi la început de drum în carieră, 33% specialişti şi personal calificat, 19% personal necalificat şi 11% management, scrie Agerpres.

„Un număr mare de oportunităţi a fost deschis anul acesta pentru tinerii absolvenţi. S-au recrutat vorbitori de limbi străine, absolvenţi de studii economice, tineri deschişi să înveţe, motivaţi să muncească şi să se dezvolte”, a declarat Bogdan Gabor, preşedintele AFSRU.

În topul industriilor care au apelat cel mai des la soluţiile de muncă temporară se află transportul şi logistica, producţia, industria IT&C, agricultura, industria automotive, mass market retail-ul, pharma, dar şi SSC-urile şi BPO-urile.

Conform datelor furnizate de membrii AFSRU, anul acesta au fost preponderent înregistrate solicitări pentru joburi în call centers, posturi de muncitori calificaţi şi necalificaţi, operatori producţie, şoferi, analişti servicii clienţi, precum şi specialişti suport IT.

Pe lista de competenţe recrutate se numără competenţele tehnice şi digitale, cunoştinţele de limbi străine, abilităţile de utilizare a computerului, capacitatea de analiză a informaţiilor, dar şi abilităţi precum atenţia la detalii, abilitatea de a rămâne concentrat pe sarcini repetitive sau dexteritatea. Apreciate sunt, totodată, creativitatea, capacitatea de inovare şi abilităţile de comunicare.

Deşi munca temporară este o soluţie folosită în mai toate regiunile ţării, cele mai multe proiecte se concentrează, conform datelor furnizate de membrii AFSRU, în zona de sud, Bucureşti şi Ilfov, precum şi în centrul şi vestul ţării.

Furnizorii de Servicii de Resurse Umane anticipează o creştere a cererii din partea companiilor tradiţional „consumatoare” de servicii muncă temporară, însă se aşteaptă ca deficitul de forţă de muncă să impacteze în sens negativ numărul de temporari. În continuare producţia, industria automotive şi zona de logistică vor fi consumatoare de servicii de muncă temporară în mare parte datorită dificultăţilor întâmpinate în atragerea candidaţilor, precum şi pentru flexibilitatea pe care munca temporară o asigură.

Potrivit sursei citate, fluctuaţie, mobilitate şi dinamism, acestea sunt cuvintele cheie care caracterizează piaţa muncii temporare în România, în prezent. „După o perioadă în care majoritatea companiilor şi-a pus planurile în aşteptare, anul acesta multe dintre ele şi-au reluat proiectele, fapt care a condus la deblocarea angajărilor. Având în vedere flexibilitatea pe care munca temporară o asigură, aceasta a fost o soluţie pentru această perioadă de incertitudine. În actualul context, ne aşteptăm ca cererea de servicii de muncă temporară să îşi menţină creşterea, iar companiile să ia în considerare această formă de angajare tot mai des”, a punctat Bogdan Gabor.

Fondată de cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor de resurse umane din România, AFSRU îşi propune flexibilizarea condiţiilor de acces pe piaţa muncii şi crearea de noi locuri de muncă, în contextul în care România are în acest moment cea mai mică rată a contractelor de muncă temporară din Europa (doar 0,9% faţă de media UE de 10,7%) şi se confruntă cu provocări diverse în zona serviciilor de resurse umane, mai ales în contextul special generat de pandemia COVID-19.

Din ASFRU fac parte 16 companii, respectiv principalele agenţii de muncă temporară şi de servicii de resurse umane din România. Membrii Asociaţiei derulează circa 70% din activităţile de muncă temporară din România. Cifra de afaceri a furnizorilor de servicii de HR la finalul anului 2020 este aproximată la 3,7 miliarde lei, în scădere cu aproximativ 7% faţă de anul precedent.