„Inteligența Artificială transformă semnificativ modul în care procesele de recrutare sunt abordate. Prin automatizarea sarcinilor repetitive și consumatoare de timp, cum ar fi filtrarea CV-urilor și conectarea candidaților cu rolurile disponibile, AI eliberează timp prețios pentru recrutori. Acest câștig de timp le permite să se concentreze pe ceea ce contează cel mai mult și anume construirea relațiilor cu candidații”, spune  Radu Pompilian, Business Development Manager nPloy România, în interviul acordat platformei GlobalHRManager.ro.

Potrivit acestuia, AI contribuie cu perspective analitice avansate, oferind acces la informații utile despre tendințele actuale ale pieței muncii, nivelurile salariale competitive și comportamentele candidaților. Aceste date analitice permit recrutorilor să facă alegeri bine fundamentate, îmbunătățind calitatea procesului de selecție.

În concluzie, integrarea tehnologiei AI în procesele de recrutare nu doar că eficientizează etapele inițiale ale selecției, ci transformă recrutarea într-un proces mai agil, mai precis și mai orientat spre candidat. Prin urmare, AI nu este doar un instrument util, ci un catalizator pentru o abordare mai umană și mai informată în recrutare”, spune interlocutorul nostru.

Radu Pompilian subliniază că tehnologia bazată pe inteligență artificială aduce beneficii semnificative atât pentru recrutori, cât și pentru candidați, îmbunătățind în mod substanțial procesul de recrutare. „Pentru recrutori, înseamnă mai puțin timp petrecut cu sarcini administrative și mai mult timp pentru a construi relații cu candidații. AI automatizează sarcinile repetitive, cum ar fi selectarea CV-urilor și programarea interviurilor, oferind recrutorilor mai mult timp pentru a se concentra pe activități strategice, cum ar fi achiziția de talente și brandingul de angajator. Pe de altă parte, pentru candidați, tehnologia IA oferă o experiență mult mai personalizată și mai eficientă de căutare a unui loc de muncă. Prin analiza detaliată a competențelor și preferințelor lor, sistemele bazate pe AI reușesc să alinieze candidații cu oportunitățile de angajare care le corespund cel mai bine, sporindu-le șansele de a-și găsi jobul ideal”.

În ceea ce privește planurile de dezvoltare pentru 2024, managerul nPloy spune că se dorește creșterea bazei de candidați în România cu peste 300% în următorii doi ani. Însă obiectivele companiei nu se opresc aici: managerii nPloy țintesc să devină opțiunea preferată a companiilor din industriile BPO și IT. Mai mult, deja ei privesc către noi piețe pentru extindere în anul 2025.

„Cu siguranță, există un potențial imens pentru succesul unei aplicații de job matching precum nPloy pe piața din România. Având în vedere dezvoltarea rapidă a economiei digitale în țară, împreună cu cererea în creștere pentru specialiști calificați, devine evidentă necesitatea unor soluții de recrutare inovatoare. nPloy, datorită poziționării sale unice, are capacitatea de a revoluționa piața locală de muncă, facilitând conectarea eficientă a companiilor cu candidați talentați”, conchide Radu Pompilian.