Shelby a ajuns oficial în România! Din acest an, ATI Motors Holding este importatorul oficial la nivel național pentru cunoscutul brand auto american.
ATI Motors Holding face parte din grupul MagAutomobile, cu o experiență de peste 22 de ani în comercializarea unei selecții largi de branduri auto la nivel national și regional. În plus, ATI Motors Holding este
partener tradițional în organizarea celor mai importante evenimente de motorsport la nivel regional: Raliul Iașului și Etapa regională a Campionatului Național de Off-road.
“Pasiunea pentru mașini a dat naștere business-ului de bază al grupului nostru de companii – MagAutomobile, iar pasiunea pentru calitate și concentrarea pe satisfacția clienților ne-au adus acolo unde suntem astăzi. Pasiunea noastră pentru sportul cu motor ne-a determinat să alegem Shelby American Brand”, declară Gabriel Manolache, președintele grupului MagAutomobile.
Pentru detalii și noutăți despre modelele Shelby, urmăriți site-ul importatorului: shelby-romania.ro, precum și paginile de Facebook și Instagram.