Global HR Manager
  • Acasă
  • Comunitate
  • Profesional
  • Evenimente
  • Resurse
  • Tech

Selectați Pagina

Andreea Minuţă, Regina Maria: Companiile conștientizează într-un grad tot mai mare beneficiile oferite de abonamentele medicale

mart. 18, 2022 | Profesional

„În ultimii doi ani, odată cu pandemia, am observat la toţi abonaţii noştri conştientizarea şi aprecierea acestui beneficiu pe care companiile îl oferă, abonamentul medical, prin care au acces facil la servicii medicale. Au realizat cât de important e să ai unde să accesezi servicii medicale în siguranţă, la cele mai înalte standarde, într-o perioadă în care spitalele erau blocate sau închise“, spune Andreea Minuţă, director executiv al diviziei de abonamente din cadrul reţelei Regina Maria.

Potrivit acesteia, principala provocare din piaţă rămâne atragerea de medici şi asistenţi calificaţi, mai ales în urma dezvoltării pieţei private de sănătate, dar şi a exodului specialiştilor din ultimii ani. „Dezvoltarea noastră merge foarte mult în direcţia clienţilor noştri. În Sibiu am făcut prima clinică pentru Continental. Acum, într-o lună, vom inaugura prima policlinică Regina Maria în Sibiu, pornind de la faptul că avem o bază de clienţi importantă acolo “, a mai spus Andreea Minuţă, citată  de Ziarul Financiar.

Iar după doi ani de criză sanitară provocată de pandemia de COVID-19, războiul de la graniţă continuă seria de provocări din sistemul sanitar. „Războiul va avea un impact la nivel economic şi de business, nu există niciun dubiu, însă în momentul acesta cred că este important să vorbim despre ce putem face pentru oameni, cum ne mobilizăm şi cum putem veni în sprijinul lor“, a mai spus Andreea Minuţă.

Ea crede că nevoia de servicii medicale va continua, totuşi, mai ales că oamenii au început să devină din ce în ce mai conştienţi de importanţa prevenţiei şi nevoia de a ajunge la medic înainte de a dezvolta o problemă mai gravă.

Vedeți interviul integral aici

Acțiune:

Karin Kimbrough, LinkedIn: 3 moduri în care pandemia a schimbat piața munciiAnterior
UrmătorulOana Nicolau, Psihoterapeut: Funcționăm într-un mix de roluri și jonglăm, în principal, între rolul profesional și cel personal

postări asemănatoare

Transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice devine obligație legală a autorităților publice

Transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice devine obligație legală a autorităților publice

ianuarie 28, 2025

Revenirea la locul de muncă. Obligații SSM angajator și salariat pentru prevenirea infecției cu Covid-19

Revenirea la locul de muncă. Obligații SSM angajator și salariat pentru prevenirea infecției cu Covid-19

iulie 27, 2021

Cea mai potrivită țară din Europa pentru munca de acasă

Cea mai potrivită țară din Europa pentru munca de acasă

noiembrie 1, 2021

Firmele pot primi stimulente pentru angajarea elevilor și studenților pe perioada vacanței

Firmele pot primi stimulente pentru angajarea elevilor și studenților pe perioada vacanței

iunie 20, 2025

Caută

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER!

Ultimele știri

  • Adina Vidroiu este noul Director de Resurse Umane al Raiffeisen Bank România
  • Mobilitatea internațională – UE vrea mai puțină improvizație și mai multă planificare. Ce se schimbă?
  • O nouă promoție de asistenți medicali intră pe piața muncii, într-una dintre cele mai căutate profesii
  • Dacă educația este atât de importantă, de ce investim atât de puțin în ea?
  • Doar patru din zece persoane juridice active au declarat angajați, la sfârșitul anului trecut

Video

https://www.youtube.com/watch?v=W6bUPgJoCuc

Partenerii platformei GlobalHRManager.ro

Global HR Manager

Global HR Manager

OAMENI ŞI COMPANII

  • Despre Comunitate
  • Newsletter
  • Contact
  • Termeni și condiții
  • Politica de cookie-uri
  • GDPR

OAMENI ŞI COMPANII

  • Despre Noi
  • +100 Comunități
  • 13 platforme