Mai mult de jumătate dintre companiile din România (57%) urmăresc să crească bugetul pentru investiţiile în îmbunătăţirea protecţiei împotriva atacurilor informatice, iar 28% doresc să îmbunătăţească măsurile existente, arată rezultatele sondajului „Tax & Cyber”, derulat recent de EY pe piaţa locală.
În acelaşi context, peste 90% dintre organizaţiile chestionate afirmă că o creştere a incidenţei atacurilor informatice le poate perturba serios activitatea, 72% că au un departament intern specializat sau un partener extern care să prevină exploatarea reţelelor lor în urma unui incident cibernetic, iar aproape jumătate (46%) că au arii care nu sunt acoperite sau nu sunt suficient protejate de atacurile hackerilor.
„Odată cu digitalizarea informaţiilor fiscale, vine şi o creştere semnificativă a expunerii acestor informaţii la potenţiale atacuri, care pot atrage sancțiuni de la anumite autorități sau procese lungi şi costisitoare. Implementarea unor soluții de Data Loss Prevention – de prevenire și oprire a exfiltrării de date informatice – şi definirea unui plan de răspuns la incidente informatice sunt esenţiale pentru a identifica, stopa şi răspunde prompt unui astfel de atac, dar şi pentru a proteja datele sensibile şi confidențiale ale companiei”, spune Clarisa Tesu, Partener, Forensic & Integrity Services, EY România.
Potrivit sursei citate, din punct de vedere al organizării funcţiei fiscale, 67% dintre respondenţi au menţionat că este organizată intern (ca departament sau echipă specializată), în timp ce 38% dintre cei care au răspuns sondajului consideră că toate datele sunt vulnerabile în cazul unui atac informatic, restul respondenţilor fiind preocupaţi cel mai mult de datele financiare (inclusiv cele fiscale), urmate de cele comerciale şi, într-o mai mică măsură, de cele care ţin de resurse umane şi de juridic.
De asemenea, opt din zece firme (80%) au declarat că deţin toate documentele şi informaţiile într-un format lizibil, ceea ce este un semnal pozitiv în ceea ce priveşte calitatea datelor fiscale.
Nu în ultimul rând, 40% din totalul celor intervievaţi au menţionat că au fost subiectul unei inspecţii fiscale generale, 24% au avut o inspecţie parţială sau un control inopinat, iar 36% că încă nu au fost obiectul unei inspecţii fiscale.
„Atacurile informatice sunt foarte frecvente, puține sunt companiile care să nu se fi confruntat cu vreun incident informatic în ultimele 12 luni. De cele mai multe ori, aşa cum s-a văzut în practică, acestea au și un impact asupra business-ului. Le recomandăm contribuabililor să își protejeze calitatea datelor fiscale, nu doar să se asigure că departamentul specializat sau partenerul extern cu care colaborează efectuează nişte sarcini de rutină”, declară Andra Cașu, Partener, Liderul Departamentului de Impozite Directe, EY România.
Sondajul „Tax & Cyber” a fost realizat în companii din România cu peste o sută de angajaţi, iar 77% dintre acestea au cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro, domeniile de activitate din care provin incluzând 16 zone, printre care: industria producătoare, agricultură, industria petrolieră, construcţii, bunuri de larg consum, transport, servicii financiare etc. AGERPRES