Chiar dacă ne e greu să recunoaștem, cu toții avem niște lucruri de care depindem pentru a ne simți calmi și fericiți. Ai nevoie să nu vezi semne de îngrășare sau de îmbătrânire când te uiți în oglindă? Să nu auzi la prima oră doar știri care te întristează? Să nu existe trafic intens sau șoferi slabi pe drumul spre școală, birou sau gară? Ai nevoie ca șeful tău să fie amabil, generos sau măgulitor cu tine? Trebuie ca rândul la supermarket să nu fie niciodată prea lung, iar personalul de la casă să fie politicos și eficient? Ai nevoie ca vremea să nu fie nici prea caldă, nici prea rece, iar vântul să nu bată prea tare?

Când suntem influențați involuntar de genul acesta de nevoi și speranțe, toate în afara controlului nostru, viața nu va fi ușoară. Așteptările noastre se adună în nemulțumiri, comportamente nedorite și ajungem să ne trezim că avem o atitudine generală care nu se mai potrivește cu cine credem noi că suntem.

Unul dintre cei mai apreciați comunicatori din domeniul sănătății din UK, cu o experiență de peste 20 de ani de practică medicală, dr. Rangan Chatterjee ne îndeamnă să ne gândim la declanșatorii noștri emoționali ca la niște „dependențe”. În cartea Fă o schimbare care durează, dr. Chatterjee analizează dependența de experți, dependența de perfecțiune, dependența de simpatia celorlalți, dependența de confort, dependența de nevoia de a avea mereu dreptate, dependența de o cale fără probleme, dependența de trecut, dependența de agitația permanentă.

Devenind conștienți de dependențele noastre, putem răspunde deliberat cu diverse acțiuni, exerciții și practici. În acest mod nu doar că vom reuși să corectăm ce nu ne dorim, dar putem face schimbări cu adevărat durabile.