O analiză de Elena Badea, Managing Director, Valoria Business Solutions

 

Ca manager poate fi frustrant să vezi că un procent redus dintre angajați duce greul sarcinilor. Situația devine evidentă în proiectele complexe: oricât s-ar mobiliza echipa, aceleași câteva persoane sunt cele care generează ideile, soluțiile și efortul necesar pentru a aduce proiectele la bun sfârșit.

Astfel managerii constată, deseori cu regret, că distribuirea uniformă a sarcinilor și responsabilităților nu garantează și o distribuire uniformă a rezultatelor.

Acest fenomen generează provocări multiple:

  • Suprasolicitarea oamenilor performanți – Managerii se confruntă cu epuizarea celor mai performanți angajați, căci aceștia preiau adesea sarcinile neîndeplinite ale colegilor.
  • Scăderea nivelului de implicare – Dacă un angajat observă că doar o mică parte din echipă este activă și productivă, este posibil să-și piardă interesul și să considere că efortul său suplimentar ar fi în zadar.
  • Alterarea coeziunii echipei– Această disproporție poate genera tensiuni și resentimente între colegi, deoarece cei care duc greul pot simți că alții nu contribuie în mod echitabil.

Managerii care observă aceste dinamici sunt deseori nevoiți să își reconsidere abordarea. Acest fenomen poate părea haotic sau neechitabil, dar, de fapt, este un aspect natural observat în numeroase contexte.

Una dintre teoriile care explică acest fenomen este cunoscută sub numele de Legea lui Price.

Cine a descoperit această lege?

Derek J. de Solla Price (1922–1983) a fost un fizician și istoric al științei britanic, cunoscut drept unul dintre pionierii în domeniul scientometriei, care studiază modul în care este produsă și diseminată cunoașterea științifică.

Legea care îi poartă numele, Legea lui Price, este o teorie conform căreia într-un grup de indivizi, doar o mică parte este responsabilă pentru majoritatea producției de cunoaștere sau a contribuțiilor.

Derek Price a fost unul dintre primii care au studiat fenomenul de concentrare a productivității în cercetare și dezvoltare, observând că un mic procent dintre cercetători publică majoritatea articolelor științifice.

Lucrarea principală, „Little Science, Big Science” (1963), a trasat o comparație între știința de mici dimensiuni, caracteristică perioadei de pionierat, și știința de mari dimensiuni, în care apar mecanisme de producție și evaluare științifică în masă.

Price a demonstrat cum dezvoltarea exponențială a științei implică o concentrare a cunoașterii și a productivității în mâinile unui grup restrâns de cercetători, o teorie care s-a extins și în alte domenii de activitate, inspirând inclusiv Legea lui Price în managementul organizațiilor.

Cercetările sale au influențat profund modul în care se înțelege eficiența și structura organizațiilor, evidențiind cum un număr mic de indivizi contribuie în mod disproporționat la progres și impact.

Care este Legea lui Price?

Legea lui Price spune că rădăcina pătrată a numărului de persoane dintr-o echipă sau organizație este responsabilă pentru aproximativ jumătate din activitatea sau productivitatea totală.

Spre exemplu, într-o organizație cu 100 de persoane, aproximativ 10 (rădăcina pătrată din 100) sunt cei care contribuie în mod semnificativ la atingerea obiectivelor și la rezultate. Restul sunt, în esență, contribuitori ocazionali sau cei care aduc aporturi minore la progresul general.

De ce nu e cunoscută?

Deși Legea lui Price explică o realitate observabilă în organizații, ea este rar discutată și aplicată în mod sistematic. Aceasta se datorează câtorva motive esențiale:

  • Ignoranța managementului asupra distribuției neuniforme a performanței– Mulți manageri tind să creadă că o echipă este eficientă doar dacă toți membrii contribuie în mod echitabil.
  • Idealul meritocrației– Organizațiile promovează adesea ideea că orice membru al echipei are potențialul de a contribui semnificativ și, prin urmare, această distribuție inegală este văzută ca un eșec al managementului.
  • Lipsa unui cadru de aplicare – Aplicarea Legii lui Price necesită o metodologie pentru identificarea și susținerea celor mai productivi membri. Acest lucru poate părea dificil fără metode clare de evaluare și recompensare.

În multe organizații, Legea lui Price rămâne necunoscută deoarece pare contraintuitivă într-un mediu care valorizează colaborarea și echitatea în muncă.

Beneficiile aplicării Legii lui Price

Deși pare a submina ideea de egalitate în echipă, Legea lui Price poate avea numeroase beneficii atunci când este aplicată corect. Recunoașterea acestui principiu poate transforma modul în care sunt structurate echipele, cum se distribuie resursele și cum sunt recompensați cei mai performanți angajați.

  • Reducerea epuizării angajaților productivi– Prin recunoașterea acestui mic grup de angajați și prin recompense adecvate, organizația poate preveni fenomenul de burnout, încurajând în același timp un climat de recunoaștere și apreciere.
  • Optimizarea resurselor– Prin identificarea celor care contribuie semnificativ, managerii pot aloca resurse și sprijin suplimentar pentru a le amplifica impactul.
  • Îmbunătățirea motivației– Printr-un sistem de recunoaștere corect, cei mai productivi angajați vor fi motivați să continue performanța, știind că munca lor este apreciată și recompensată adecvat.
  • Crearea unor modele de succes– Acești angajați de top pot deveni modele pentru restul echipei, generând astfel un efect de antrenare și un exemplu de productivitate.

Rezultatele aplicării Legii lui Price

Când Legea lui Price este aplicată conștient, organizațiile pot observa o creștere a productivității și o mai bună satisfacție a angajaților. Un studiu efectuat de Harvard Business Review arată că recunoașterea și susținerea celor mai performanți membri ai echipei au dus la o creștere semnificativă a performanței generale, deoarece aceste persoane au avut un efect de antrenare asupra colegilor.

Organizațiile care aplică acest principiu au observat și o îmbunătățire în retenția angajaților de valoare. Odată ce aceștia sunt recunoscuți pentru aportul lor, ei devin mai loiali companiei și sunt dispuși să contribuie pe termen lung la atingerea obiectivelor organizaționale.

Cum poți aplica, ca manager, acest principiu în mod eficient și echitabil? Iată câteva recomandări practice:

  • Identifică top performerii– Folosește indicatori clari și evaluări periodice pentru a identifica acei membri ai echipei care au un impact major. Este important ca acest proces să fie transparent și bine definit pentru a evita interpretările subiective.
  • Asigură-le suport și resurse – Ajută-i să-și mențină productivitatea fără a se epuiza. Oferă-le acces la resurse suplimentare, cum ar fi coaching, mentoring și formare continuă.
  • Creează structuri de suport în echipe – Prin crearea de echipe unde cei mai performanți au roluri cheie, poți încuraja productivitatea generală și îmbunătăți coeziunea de grup.

Important de ținut minte! Deși Legea lui Price este utilă în organizații mari și echipe complexe, este important să adaptezi această abordare în funcție de nevoile și obiectivele specifice ale echipei.

În concluzie

Legea lui Price nu înseamnă că doar câțiva oameni ar trebui să fie responsabili pentru rezultatele echipei, ci că aceștia pot fi susținuți în mod special pentru a maximiza productivitatea întregii echipe.

Prin aplicarea atentă și echilibrată a acestei legi, organizațiile pot transforma potențialul productiv al fiecărui angajat și pot obține rezultate durabile și sustenabile.

În loc să aștepte o distribuție uniformă a efortului, aplicarea Legii lui Price le permite managerilor să direcționeze resursele către zonele de impact maxim și să creeze un mediu în care talentul și productivitatea sunt cultivate, recunoscute și răsplătite.

Astfel, organizațiile pot obține rezultate mai bune, consolidând în același timp un spirit de echipă bazat pe respect și recunoaștere a valorii aduse de fiecare membru.