Grecia a devenit primul stat membru al Uniunii Europene care legalizează o zi de muncă de până la 13 ore în sectorul privat, într-o mișcare pe care guvernul de centru-dreapta o descrie drept un pas către „una dintre cele mai flexibile piețe ale muncii din Europa”.
Potrivit noilor reguli, aplicabile din iulie 2024, angajații din industrie, comerț, agricultură și unele servicii vor putea lucra șase zile pe săptămână, iar a șasea zi va fi plătită cu un bonus de 40%. Totodată, salariații vor putea lucra până la 13 ore pe zi, însă doar pentru maximum 37,5 zile pe an, fără a depăși 48 de ore săptămânal, calculate pe o medie de patru luni.
Guvernul argumentează că măsura este necesară pentru a răspunde crizei demografice și lipsei de forță de muncă calificate. „Expresia ‘zi de 13 ore’ dă impresia că vom lucra toți 13 ore în fiecare zi, tot anul. Nu este adevărat”, a explicat ministrul Muncii, Niki Kerameus. Ea a subliniat că prelungirea programului este „voluntară” și că angajații „nu pot fi concediați” dacă refuză.
Legea mai prevede posibilitatea de a fragmenta concediul anual în mai mult de două perioade, de a introduce contracte de două zile și angajări rapide prin aplicații mobile, măsuri menite – potrivit executivului – să acopere „nevoile urgente ale companiilor”.
Deși economia elenă și-a revenit după criza financiară din 2009, iar șomajul a scăzut la 8,1% în august 2024 (cel mai redus nivel din ultimii 17 ani), salariile rămân printre cele mai mici din UE. Mulți greci au două locuri de muncă pentru a face față costului ridicat al vieții, iar aproape jumătate dintre gospodării nu își pot acoperi cheltuielile de bază, potrivit unui raport al Comitetului European pentru Drepturi Sociale.
Datele Eurostat arată că unul din cinci greci lucrează peste 45 de ore pe săptămână, cea mai mare rată din Uniunea Europeană. În 2023, Grecia s-a situat pe locul cinci la nivel mondial în privința numărului anual de ore lucrate, conform OECD.