Iulia Kolesnicov, Employer Brand Manager, Radiometer, a deschis a doua sesiune conferinței MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices, de la Brașov, vorbind despre cum se reflectă Employer Branding-ul la nivelul echipei de marketing. „În recruiter marketing, ne focusăm pe promovarea joburilor disponibile, nu pe compania în sine. Avem nevoie să gestionăm eficient stakeholderii, pentru că astfel ne asigurăm că nevoile, așteptările și preocupările lor sunt coerente. Totodată, ne ajută la alinierea obiectivelor de resurse umane cu cele de business, facilitând o implementare mai ușoară a inițiativelor de employer branding pe care vrem să le punem în practică”.
„Ce provocări am întâlnit eu? Cea mai dificilă etapă este obținerea acceptului managementului de top pentru proiectele de Employer Branding. A doua provocare este legată de cum demonstrăm impactul și cum cuantificăm. În plus, este dificil de navigat politicile interne. Foarte des întâlnit este acest echilibru între nevoile pe termen scurt și costurile cât mai reduse. Când managementul ne întreabă de ce avem nevoie de Employer Branding, avem nevoie de niște cifre. Un brand puternic reduce cu 50% timpul de angajare, deoarece potențialii candidați sunt deja familiarizați cu cultura și valorile companiei”, a spus Iulia Kolesnikov.
A urmat Robert Schmidt, Business Development Manager, Smartree, care a vorbit despre acest context de instabilitate pe care îl resimt, astăzi, angajații. „Aș vrea să înțelegem puțin contextul pe care îl trăim astăzi, care denotă orice, mai puțin stabilitate. Este foarte important cum tratăm și acest context post-pandemie. Era foarte greu să convingem colegii, în pandemie, de beneficiile lucrului de acasă, în timp ce astăzi multe companii se confruntă cu dificultăți în a-i aduce înapoi la birou. Astăzi discutăm despre cel mai ridicat nivel al inflației din ultimii 20 de ani. Avem o situație neașteptată în câmpul muncii, cu 5 generații care lucrează concomitent – bănuiesc că fiecare dintre voi știe cât de greu e să adresezi 5 audiențe, cu 5 forme diferite de comunicare. Avem o situație în care tehnologia avansează incredibil de rapid – acum 1 ani chatGPT era o componentă necunoscută, iar astăzi în SUA 9 din 10 companii caută oameni cu experiențe în chatGPT. În România, 23% din tinerii până în 24 de ani care nu urmează niciun studiu, astăzi, sunt în rata de șomaj. Câți dintre voi au probleme cu rata de atragere a personalului, în condițiile în care 1 din 4 tineri sunt fără un loc de muncă? Fiecare dintre aceste generații percepe diferit ceea ce presupune stabilitatea”, a spus el.
În acest context, cu cinci generații ce se află, în același timp, pe piața muncii, apar oportunități, dar și provocări, a punctat Raluca Stamate, Talent Acquisition & Employer Branding Manager, Rompetrol – KMG International. „Noi avem toate cele 5 generații la muncă – e foarte frumos, dar sunt și provocări. Aș vrea să aduc astăzi în discuție un tool care ne ajută pentru toate zonele de activitate, pentru toate generațiile și care ajută organizația să crească. Să ne întoarcem la mentorat – acesta are foarte multe beneficii. Ne ajută pe partea de transfer de cunoștințe. Avem o companie unde ceea ce se știe trebuie transferat mai departe și, atunci, suportul celor dinainte este foarte important. Cum faci acest knowledge transfer este cheia. Cei din generația Y își găsesc această nevoie de a învăța continuu, cei din generația Baby Boomer se simt valorizați, pentru că își împărtășesc cunoștințele. Generația Z are nevoie de stabilitate, de un mentor, un ghid care să îi introducă în comunitate. Este foarte important pentru ei să aibă acești mentori – ajung să se conecteze foarte bine și să simtă amândoi că au de câștigat din această relație de mentorat. Atunci când îi creștem pe ceilalți, creștem și noi”, a declarat Raluca Stamate.
Peste 100 de specialiști locali în resurse umane și employer branding s-au reunit Kronwell Hotel, pentru a dezbate provocările care apar în atragerea și retenția de talente, în cadrul conferinței „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, un proiect BusinessMark ce a ajuns pe 10 octombrie 2023 la Brașov.
MAGNETICO este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – EventsMax.ro, GlobalManager.ro, Administratie.ro și GlobalHRManager.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.