În perioada 1-3 noiembrie 2022, compania Antibiotice Iași a fost prezentă la Frankfurt, la cel mai important eveniment expozițional al industriei farmaceutice mondiale, CPhI Worldwide. Compania are o prezență continuă la acest târg de aproape 20 de ani, iar acest lucru a determinat o multiplicare de peste 7 ori a exporturilor.

“Suntem aici, la acest eveniment internațional, pentru a transmite un mesaj de stabilitate si continuitate, partenerilor nostri. Este necesar să fim mereu în contact cu partenerii tradiționali dar și să ne facem cunoscuți unor potențiali parteneri, pentru a ne susține obiectivele de afaceri pe termen lung. Ne-am propus că până în anul 2025 să exportăm peste 50% din cifra noastră de afaceri, iar până în anul 2030 să finanțăm 3-4 investitii extrem de importante în noi site-uri de fabricatie și un modern centru de cercetare. Astfel, capacităm deja parteneri de peste tot din lume pentru a menține contacte deschise pentru aceste investiții”, a declarat Ioan NANI, director general Antibiotice.

Delegația Antibiotice la CPhI Worldwide, formată din specialiști în domeniile cercetării-dezvoltării, import, export, dezvoltarea afacerilor, va avea întâlniri cu parteneri de afaceri din toată lumea, într-un demers menit să valorifice capabilitățile de cercetare și infrastructura de producție de pe moderna platformă de fabricație de la Iași. Astfel, se vor stabili strategii de vânzare viitoare, cât și posibilități de dezvoltare a noi produse farmaceutice. În urma acestor întâlniri de afaceri, compania a identificat mereu noi oportunități de business și de extindere pe piața globală.

În perspectivă, Antibiotice vizează accelerarea dezvoltării pe piața internațională, iar în acest context, participarea constantă la expoziția CPhI Worldwide s-a dovedit un adevărat motor de creștere a exporturilor Antibiotice. Acest fapt a făcut ca brandul românesc Antibiotice să devină tot mai prezent pe piețele farmaceutice internaționale.

Astfel, în Marea Britanie, Antibiotice a reușit prin câștigarea licitațiilor regionale organizate de autoritatea NHS (National Health Service) să dețină o cotă de piață de aprox.30% calculată la nivelul consumului anual național pentru pentru un medicament antiinfecțios cu administrare injectabilă – Amoxiplus® (amoxicillinum/acid clavulanicum).

În Statele Unite ale Americii, Antibiotice a devenit unul dintre principalii furnizori de medicamente antiinfecțioase sterile injectabile. Afacerea s-a consolidat în timp, prin creșterea numărului de produse înregistrate în această țară și printr-o acoperire teritorială extinsă asigurată de colaborarea cu mari 4 parteneri-distribuitori. Acest fapt oferă sustenabilitate afacerii Antibiotice și reconfirmarea statutului de furnizor de medicamente pe cea mai mare piață reglementată din lume. Pentru Nafcilină, de asemenea un medicament antiinfecțios injectabil, compania Antibiotice deține o cotă de piață de 27%, pe piața SUA (conform datelor de piață IQVIA).

În Vietnam, o piață accesată în urmă cu 10 ani de Antibiotice, pentru gamele de produse Ampiplus® si Amoxiplus®, compania detine o cotă de piață de 42%, respectiv 33% din consumul național.

Pe langă exportul de medicamente antiinfecțioase injectabile, Antibiotice își propune să devină un producător internațional consacrat pentru produse topice (dermatologice) și produse sterile (soluții și pulberi sterile injectabile) și de asemenea să-și mențină statutul de lider mondial în producția substanței active Nistatină.

Antibiotice Iași este cel mai important producător român de medicamente, cu recunoaștere internațională, care exportă în peste 70 de țări din întreaga lume.