Softbinator Technologies, companie de product development, specializată în designul, dezvoltarea şi lansarea de produse software, a organizat Softbinator Labs, program de cursuri gratuite pentru studenţii şi masteranzii la început de drum profesional, care doresc să-şi dezvolte abilităţile tech şi să facă parte dintr-o companie IT de succes.

„Programul Softbinator Labs reprezintă o oportunitate pentru participanţi de a căpăta experienţă practică cu tehnologii noi, utilizate în industrie. Mentorii Softbinator Technologies sunt bucuroşi să împărtăşească experienţele şi cunoştinţele acumulate, tinerilor care-şi doresc o carieră în domeniul IT”, a declarat Daniel Ilinca, CEO Softbinator Technologies.

Softbinator Labs reprezintă un program de cursuri gratuite, desfăşurate pe parcursul a şase săptămâni, dezvoltat de echipa Softbinator Technologies. În cadrul acestui program, cursanţii au posibilitatea de a aprofunda oricare dintre tehnologiile – Java, .Net sau Front End, urmând ca apoi să pună în practică noţiunile învăţate realizând un proiect individual sub atenta îndrumare a mentorilor. La finele programului Softbinator Labs, cei mai buni candidaţi vor avea posibilitatea de a continua această călătorie în cadrul companiei, pe posturi de programatori.

Anul acesta, programul s-a desfăşurat în perioada 3 aprilie – 8 mai şi a cuprins 57 de cursanţi, aleşi din 1350 de persoane care au aplicat.