TELUS International, o companie de customer experience care proiectează, construiește și furnizează soluții digitale, inclusiv AI (inteligență artificială) și moderare de conținut, pentru branduri globale, plănuiește să-și extindă echipa cu 1.500 de membri noi în 2022, pentru a susține creșterea operațiunilor în România.

Procesul de recrutare a început în luna ianuarie și vizează persoane care cunosc limbi străine: în special vorbitori de limba franceză (aproximativ 800 de poziții), dar și vorbitori de germană, spaniolă, italiană, rusă, portugheză, engleză, poloneză, ebraică sau olandeză.

Noii membri ai echipei vor gestiona interacțiunile cu clienții și vor oferi asistență tehnică prin telefon, e-mail, chat sau social media pentru mai multe branduri globale din industrii cu o creștere rapidă, precum tehnologie, jocuri, turism și ospitalitate sau telecomunicații. Compania oferă opțiuni de program flexibil, în mai multe ture, cu normă întreagă (full-time) sau cu jumătate de normă (part-time).

TELUS International operează în România de 15 ani, având în prezent spații de birouri în București, Craiova și Brașov, cu posibilitatea de a lucra în regim de telemuncă de oriunde în România.

„Compania noastră a continuat să crească în ciuda contextului dificil cauzat de pandemie. Implementarea imediată a unui model de lucru “de oriunde” (“work from anywhere”) s-a dovedit a fi o oportunitate extraordinară, ajutându-ne să angajăm peste 1000 de persoane în România în 2021 și să le integrăm de la distanță în cultura noastră internă specială”, declară, într-un comunicat de presă, Dave Lowther, Vicepreședinte Operațiuni, TELUS International România.

Cu peste 62.000 de angajați în întreaga lume, TELUS International are operațiuni în 28 de țări și oferă suport în peste 50 de limbi, colaborând cu peste 600 de clienți din industrii cu o creștere accelerată.