Finalul de an vine cu noi schimbări în activitatea candidaților pe platforma de recrutare BestJobs. Principala tendință este creșterea interesului tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani de a-și găsi sau schimba jobul, acest segment fiind cel mai dinamic în luna noiembrie comparativ cu celelalte luni ale anului, dar mai ales față de aceeași perioadă din 2020.

Peste 15% din totalul aplicărilor pentru joburi noi pe BestJobs au fost din rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani, peste nivelul de cel mult 12% înregistrat în lunile precedente. Intensificarea căutărilor de joburi în această categorie de vârstă este o veste bună, în contextul în care datele Institutului Național de Statistică arată că aproape 20% dintre șomeri fac parte din segmentul de vârstă 15-24 ani.

Celelalte categorii de vârstă active în căutarea de noi joburi sunt 35-44 de ani, cu 25% dintre aplicări și 25-34 de ani cu 24% dintre aplicări. Activitatea candidaților se reflectă și în tipurile de joburi la care aplică aceștia, astfel că joburile entry-level au atras 39% din totalul aplicărilor, pe când cele mid-level au înregistrat 47%.

„Activitatea crescută în rândul tinerilor este un semn bun și răspunde cererii din partea angajatorilor, care sunt în permanență în căutare de talente noi. Este cu atât mai bine cu cât datele oficiale arată că un procent îngrijorător de tineri sunt înregistrați fără un loc de muncă, în ciuda faptului că oferte disponibile există. Încurajăm tinerii să își completeze în CV-uri experiența acumulată prin proiecte din timpul facultății, programe de voluntariat, joburi de vară și să nu ezite să aplice la joburile pe care le consideră potrivite.”-Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

Pe lângă Vânzări (cu 78.000 de aplicări), Financiar (cu 55.000 de aplicări) și Management (cu 52.000 de aplicări), topul celor mai căutate domenii este completat de Call Center/ Client Service (cu 26.000 de aplicări) și Marketing (cu 25.000 de aplicări).

Județele în care candidații au aplicat cel mai activ în luna noiembrie sunt București și Ilfov, Timiș, Cluj, Brașov și Prahova. Interesul pentru joburile remote a rămas la același nivel ca luna trecută, înregistrând 11% din volumul total de aplicări.

36% dintre joburile noi sunt în Vânzări, Financiar sau Management

În topul angajatorilor cu cele mai multe oferte active pe platforma BestJobs se numără cei din domeniul Vânzări, cu 13% din totalul de joburi, cei din Financiar, cu 13%, și cei din Management, cu 10%.

Mai mult de jumătate (53%) dintre pozițiile deschise în noiembrie s-au adresat specialiștilor (white-collars), 18% lucrătorilor (blue-collars) și 16% candidaților înalt calificați (gold-collars).