Pandemia a întrerupt procesul obișnuit prin care angajații își făceau treaba la birou. De asemenea, viața personală a fost afectată de noile măsuri implementate de companii. Munca de acasă, dezechilibrul dintre viața personală și cea profesională sau o putere scăzută de concentrare sunt doar câteva elemente care au afectat constant angajații. Acum, activitățile de team building pot ajuta la reluarea obiceiurilor de dinainte și la reconectarea cu colectivul. Iată cum influențează acestea viața angajaților și de ce merită incluse în planul de beneficii:

Încurajează socializarea

Elementul social al muncii în echipă a lipsit odată cu mutarea activității în regim remote. Chiar dacă există suficiente canale de comunicare online, prin videoconferințe și apeluri audio, angajații au fost deconectați de la ceea ce înseamnă socializare în persoană, în cadrul spațiului de birouri. Acest lucru poate afecta productivitatea, în special în lipsa sesiunilor de brainstorming, care ajută la stabilirea unei strategii puternice.

Activitățile de team building, organizate în aceeași perioadă cu începutul tranziției la munca de la sediu, le vor aminti angajaților de beneficiile interacțiunii cu colegii. Chiar și într-un mediu relaxant este important să se clădească o bază pentru comunicarea necesară în perioada imediat următoare și pe viitor. Activitățile în aer liber, precum sporturile de iarnă, drumețiile sau cel puțin un weekend la cabană pot schimba dinamica dintre colegi.

Citește mai mult: https://www.wall-street.ro/articol/Careers/279762/activitatile-de-team-building-ce-rol-au-acestea-pentru-imbunatatirea-moralului.html