Mihaela Crăciun, EMBA, a preluat de la 1 iulie rolul de Director de Resurse Umane al Grup Feroviar Român (GFR), compania fanion a Grupului GRAMPET, a anunțat compania.
Mihaela Crăciun are o experiență de peste 20 de ani în organizații de top din industriile siderurgică, petrol & gaze, ciment, tehnologia informației și producție alimentară. De-a lungul carierei, a gestionat echipe multiculturale și proiecte complexe de transformare organizațională și schimbare culturală.
Din poziția de director de resurse umane, a făcut parte din echipa regională de management a celei mai mari companii siderurgice din lume. A definit și implementat strategia de resurse umane pentru mii de angajați din România și Macedonia de Nord, Turcia, Grecia; a construit și consolidat funcția de resurse umane la nivel de grup și a gestionat anual bugete importante, de zeci sau sute de milioane de euro. Mihaela a absolvit Academia de Studii Economice București și are un EMBA prin programul dezvoltat de ASEBUSS în colaborare cu Kennesaw State University – USA.
„Ne bucurăm că Mihaela se alătură celei mai importante companii din Grupul GRAMPET, aducând cu sine experiența pe care a acumulat-o din poziții similare în industrii comparabile prin complexitate și provocări. Aducem astfel încă un profesionst valoros în echipa de resurse umane, care are rol esențial pentru creșterea sustenabilă și atingerea obiectivelor noastre de business”, spune Gruia Stoica, președintele Grupului GRAMPET. „Am încredere că profil său vine să completeze experiența și talentul echipei existente, într-un moment important pentru compania noastră, care aniversează astăzi 20 de ani de activitate”.
„Sunt onorată să mă alătur celui mai mare operator privat de transport feroviar din regiune, care intră într-o nouă etapă de creștere și dezvoltare. Îmi propun să aduc prin experiența mea o perspectivă proaspătă în cadrul echipei de management, care să amplifice proiectele existente și să identifice noi oportunități și strategii”, spune Crăciun.
Din rolul său, Mihaela Crăciun va coordona activitatea de resurse umane a GFR, inclusiv recrutare și dezvoltarea talentelor, formarea personalului, planificarea carierei și managementul performanței.