Ai visat la o vacanță în care telefonul nu sună din 10 în 10 minute pentru o urgență? Ți s-a întâmplat să amâni plecarea pentru că nu e momentul sau nu ai cui să lași totul în grijă?  Cum construiești echipa și backup-ul care îți țin businessul în mișcare – chiar și când nu ești acolo?

Când ai construit o afacere de la zero și ai fost implicat în toate detaliile, este greu să te desprinzi și să lași responsabilitățile în mâinile altora, chiar și pentru câteva zile. Totuși, încrederea în echipă nu este doar un ideal, ci este o condiție esențială pentru ca un business să reziste pe termen lung.

În acest sens, pe 28 august, de la 16.00, te invităm la o conversație deschisă cu echipa Mutat în Spania despre una dintre cele mai mari provocări ale antreprenorilor, indiferent de țara în care se află: cum faci să-ți funcționeze afacerea chiar și când tu lipsești?

În plus, Ana și Florin vor împărtăși și informații despre modul în care colaborează cu furnizorii locali și cum au reușit să depășească barierele legate de cultură, limbă sau mod de lucru.

Ne revedem cu o jumătate a echipei Mutat în Spania:

–          Ana-Maria NaidinFinance & Project Manager;

–          Florin NaidinProject Manager.

Și de această dată, este alături de noi Oana Yücel, Business Coach & Trainer, în calitate de moderatoare a discuției.

Vom discuta despre:

  • Backup real: Ce înseamnă backup real într-un business? Diferă situația în România față de cea din Spania?
  • Construirea unei echipe: Cum construiești echipa pentru a se descurca și în absența ta?
  • Depășirea obstacolelor: Cum gestionezi relația cu furnizorii, mai ales când ești într-un teritoriu străin?
  • Lecții pentru viitor: Când știi că e momentul să externalizezi sau să delegi din responsabilități?

Cui se adresează? Antreprenorilor, managerilor, executivilor, investitorilor sau freelancerilor, cu activitate în România, Spania sau oriunde, dar și persoanelor interesate de modele de organizare durabile ale afacerilor, precum și de investiții imobiliare în Peninsula Iberică.

Întâlnirea va avea loc online, pe Zoom, iar durata estimată este de 60 minute. Participarea este gratuită, cu condiția preînregistrării prin formularul disponibil aici. Înscrie-te acum pentru a afla cum să ai încredere în echipă și să îți permiți o vacanță fără griji!

Evenimentul este produs de Oameni și Companii + EventsMax, iar partenerul programului este Mutat in Spania.