La 5 ani de la lansarea comunității OSC-GlobalHRManager, privim nu doar la ceea ce am construit, ci și la oamenii care au contribuit la această poveste. Printre ei se numără și Corina Neagu, Leadership & HR Strategist, Global Trainer, EMCC Senior Practitioner, Mentor & Coach.

Corina a fost alături de noi în calitate de speaker în cadrul webinarului „Leadership în tranziție: Cum arată noua generație de lideri?”, unde a împărtășit perspective valoroase din practica sa profesională. Întâlnirea poate fi urmărită aici.

Cu ocazia aniversării, aceasta ne-a transmis următorul mesaj:

„Sunt rare locurile în care un om de HR poate fi, în același timp, profesionist și pe deplin sincer. GlobalHRManager este unul dintre ele.

În cinci ani, comunitatea a făcut un lucru subtil, dar important: a transformat HR-ul dintr-o sumă de roluri izolate într-o conversație continuă, între oameni care învață unii de la alții. Aici, experiența nu se păstrează cu zgârcenie, ci se împarte. Iar valoarea unei astfel de agregări nu stă în numărul de membri, ci în calitatea încrederii dintre ei.

Mă bucur că fac parte din această poveste și le mulțumesc pentru tot ce am construit împreună. La mulți ani!”

 

Îi mulțumim și noi Corinei pentru că ne este alături! De asemenea, vă mulțumim tuturor pentru tot ce am realizat în acești 5 ani!

––––

GlobalHRManager este o comunitate Oameni și Companii, construită în jurul ideii de dezvoltare organizațională, leadership și schimb de bune practici. Oameni și Companii furnizează servicii de marketing și advocacy utilizând un ecosistem de comunități profesionale proprii, organizate pe roluri și industrii din 50 de domenii de activitate.