Pentru fiecare salariat care primește salariul cu întârziere, inspectorii de muncă vor putea da firmelor câte o amendă de până la 10.000 de lei, potrivit unei recente ordonanțe ce vine să introducă în Codul muncii, de azi, o sancțiune directă pentru angajatori, ce a lipsit până acum.

Conform OUG nr. 117/2021, angajatorii care nu achită la timp salariile și depășesc termenul stabilit cu mai mult de o lună pot fi sancționați de acum cu amendă de la 5.000 de lei până la 10.000 de lei pentru fiecare salariat care nu și-a primit remunerația. Sunt exceptați angajatorii care află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

„[Î]ncălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 166 alin. (1) cu mai mult de o lună, de la data de plată a salariului, stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”, scrie, mai exact, în ordonanță.

Citește mai mult: avocatnet.ro