Locurile de muncă pentru muncitori calificați s-au clasat pe locul al doilea în topul celor mai activi candidați din piață, în ultima lună, cu aproape 580.000 de aplicări, arată datele centralizate de platforma de recrutare online eJobs.
În ierarhie, prima poziție a fost ocupată de către absolvenți, de la începutul lunii aprilie și până în prezent, din punctul de vedere al aplicărilor, în timp ce muncitorii necalificați au fost cei care au aplicat cel mai puțin.
Potrivit sursei citate, cei mai mulți dintre muncitorii calificați care s-au aflat în căutarea unui job în ultima lună au aplicat pentru posturi în retail, call-center/BPO, servicii, turism, industria alimentară și transport/logistică.
Distribuția pe vârstă a muncitorilor calificați care aplică cel mai mult arată astfel: peste 218.000 de aplicări vin din segmentul de vârstă 25-35 de ani, 167.000 de aplicări din zona 18-24 de ani, 114.000 din categoria 36-45 de ani și aproape 66.000 de la cei care au mai mult de 45 de ani.
Totodată, majoritatea aplicărilor a mers către angajatorii din București, urmați de către operatorii economici din Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța.
Ca pondere, 13,3% din totalul celor care aplicat (78.000) au vizat joburile remote din platformă, iar alte 9.100 de aplicări au mers înspre pozițiile deschise de către angajatorii din străinătate.
În ceea ce privește posturile postate în ultima lună, mai mult de jumătate s-au adresat muncitorilor calificați, cele mai multe în domenii, precum: retail, servicii, industria alimentară, turism, call center/BPO, transport – logistică și producție.
Salariile oferite de către angajatori pentru pozițiile de muncitor calificat pornesc de la 3.500 de lei și pot ajunge sau chiar depăși 7.000 de lei, în funcție de specializarea solicitată sau de nivelul de experiență a candidaților. AGERPRES