La cea dea 62-a dezbatere profesională digitală, organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a ComunicăriiCristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a afirmat că inteligența artificială, automatizarea și lipsa educației antreprenoriale reprezintă principalele provocări pentru piața muncii, în condițiile în care noile tehnologii pot genera reduceri de capital uman și costuri organizaționale semnificative, în special în industrii precum cea auto.

„În România vorbim de o lipsă a competențelor, de instabilitatea acestor generații care provoacă sensibilități pe piața muncii, și, mai mult decât atât, de o sensibilitate economică la nivel european pe ramurile sau segmentele economice cele mai importante. Mă refer, de exemplu, la industria auto. A fost prima ramură care a dat de înțeles că nu doar inteligența artificială, ci și automatizarea, dacă nu sunt implementate la timp, pot veni cu costuri organizaționale și cu reduceri de capital uman. În consecință, trăim vremuri extrem de provocatoare. În timp ce astăzi noi vorbim, probabil că undeva, într-un alt colț al lumii, se naște un alt soft produs de inteligența artificială care va pune în dificultate o serie de antreprenori, nu doar români”, a completat Cristina Chiriac.

În opinia sa, cea mai mare provocare a acestui secol o reprezintă inteligența artificială și lipsa educației antreprenoriale.

„Atât timp cât nu ai educație antreprenorială și nu investești nici în cultura organizațională sau în leadership, s-ar putea ca peste un an sau doi, nici nu spun mai mult, tot ceea ce faci tu, produse sau servicii, să nu mai fie compatibil la nivel național sau mondial, doar pentru că altcineva reușește să facă același produs sau același serviciu cu costuri infinit mai mici”, a adăugat Cristina Chiriac.

Potrivit acesteia, ne așteaptă „o perioadă destul de provocatoare”.

„Eu cred că, deși România are o rată de ocupare destul de mică, de 69%, s-ar putea să vedem diferențe foarte mari în viitor, pentru că perioada este extrem de tensionată. Ar trebui să ne gândim foarte mult la reconfigurare organizațională, să vorbim despre programe de training și despre direcțiile pe care angajatorii trebuie să le urmeze în 2026, pentru că vorbim de perioade foarte scurte de reorganizare, astfel încât piața muncii să nu mai pedepsească doar companiile care plătesc prost și gândesc învechit”, a mai spus președinta CONAF.

Înregistrarea întâlnirii „Noi reguli pe piața muncii (II): Schimbări legislative, transparență, creșterea costurilor și IA”, AICI

___________

O dezbatere marca CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării

Managementul dezbaterii: Oameni și Companii

Parteneri ai ediției: CONAFeJobs RomâniaHacking Work și GlobalHRManager.ro

___________

CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării este un for care reunește peste 2.000 de companii și organizații din România, având ca obiectiv promovarea dialogului între mediul public și cel privat, pe teme economice și legislative de interes major. Prin dezbaterile organizate periodic, ne adresăm în principal antreprenorilor și managerilor din diverse industrii, facilitând accesul la informații relevante și la perspective ale autorităților și experților. Abonează-te gratuit pe CLCC.ro pentru a primi invitații la toate evenimentele CLCC, informații utile și rezumate relevante ale materialelor publicate pe platforma digitală www.clcc.ro.

Oameni și Companii construiește și administrează comunități profesionale organizate pe roluri și industrii. Comunitățile noastre se dezvoltă prin programe de comunicare: evenimente, webinare și conținut digital care generează dialog și relații durabile. Cu peste 1.500 de evenimente și webinare și 150.000 de participări din 50 de domenii, Oameni și Companii administrează cel mai avansat ecosistem de comunități profesionale din România.