Legislația concediilor și indemnizațiilor medicale a fost modificată de la începutul lunii august, una dintre schimbările apărute vizează și concediul medical de carantină impus celor care se întorc dintr-o zonă galbenă sau roșie. Dacă s-a aflat într-o țară cu număr ridicat de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în interes personal și nu îndeplinește condițiile privind exceptarea carantinei, o persoană va primi din partea reprezentantului direcției de sănătate publică (DSP) de la frontieră/aeroport o decizie de carantinare pe baza căruia va putea solicita medicului de familie un concediu medical de carantină. Totuși, din cele 14 zile de carantină pentru coronavirus din concediul medical statul va plăti doar cinci, restul nu.
Carantina este obligatorie la întoarcerea în România pentru cei ce revin din țări aflate pe lista statelor galbene sau roșii dacă nu s-au vaccinat, nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte pe intrarea pe teritoriu.
Salariații care vor primi un astfel de concediu medical de carantină, dacă s-au întors din vacanță, vor primi indemnizație medicală doar cinci zile din partea angajatorului, pentru că doar atât se va putea deconta din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Citește mai mult: avocatnet.ro