„În echipa Pădurea Copiilor, incluzând și voluntarii activi – o resursă cheie în dezvoltarea noastră – avem oameni de toate vârstele, de la tineri pasionați de mediu care sunt la liceu, până la seniori care vin să ne ajute din dorința de a face o schimbare. Este minunat să avem această diversitate de vârstă și gen, deoarece fiecare vine cu o perspectivă unică și valoroasă. Ne place să lucrăm împreună, să schimbăm idei și să învățăm unii de la alții. Indiferent de vârstă, fiecare contribuie la fel de mult și fiecare este apreciat pentru ceea ce aduce în echipă”, declară Marina-Cristiana Culcea, Human Resources Specialist, Asociația Pădurea Copiilor, într-un interviu acordat platformei GlobalHRManager.ro.
Aceasta recunoaște că retenția angajaților valoroși în organizație este o provocare continuă, în condițiile în care resursele financiare sunt destul de limitate. „Ne străduim să creăm un mediu de lucru în care fiecare angajat să fie ascultat și să aibă „un cuvânt de spus” în ceea ce privește luarea deciziilor organizaționale. Pe lângă asta, organizăm constant sesiuni de brainstorming și întâlniri pentru împărtășirea ideilor și sugestiilor. Ne angajăm să facem tot posibilul pentru a crea un mediu de lucru în care angajații se simt valorizați și implicați în Asociația Pădurea Copiilor.”, explică Marina-Cristiana Culcea.
“Oamenii din echipa noastră sunt motivați de dorința de a face bine și de a contribui la schimbare”
Am rugat-o pe interlocutoarea noastră să ne spună mai multe despre beneficiile oferite, pentru a afla cum contribuie ele la motivarea angajaților, astfel încât să fie mai implicați în succesul organizației.
„Fiind un ONG mic, nu putem oferi angajaților beneficii atât de atractive precum o companie. Ne străduim să le oferim anumite beneficii care să le recunoască eforturile și să îi motiveze să fie cu adevărat implicați în îndeplinirea misiunii noastre de a crea păduri în Sudul României. Unul dintre beneficii constă în programul flexibil / lucrul de la distanță, care le permite angajaților să-și gestioneze mai eficient timpul și să se implice în proiectele noastre, indiferent de locația lor geografică. Avem angajați care lucrează în alte județe din țară – județe care pentru noi reprezintă un hotspot în îndeplinirea obiectivelor”.
Marina-Cristiana Culcea arată că parteneriatul cu NGO Academy este o oportunitate valoroasă, întrucât oferă tuturor angajaților acces la cursuri gratuite, atât în țară, cât și în străinătate. “Pot spune că aceste cursuri aplicate contribuie la dezvoltarea profesională continuă a echipei și ne ajută să ne îmbunătățim skill-urile de „ong-iști”. De asemenea, toți angajații sunt încurajați să propună cursuri/webinarii la care își doresc să participe, iar noi încercăm să găsim resursele necesare pentru a le putea facilita accesul”.
Ieșirile informale periodice și teambuilding-ul anual reprezintă un alt aspect important al culturii organizaționale în cadrul Asociației Pădurea Copiilor, pentru că oferă momente de relaxare, socializare și reconectare cu colegii. Aceste activități consolidează echipa și sporesc colaborarea.
„Bonusurile de performanță sunt o altă modalitate de a recunoaște și recompensa angajații pentru eforturile lor excepționale și pentru contribuția lor la atingerea misiunii. De asemenea, oferim zile suplimentare de concediu de odihnă pentru angajații care lucrează de mai mult timp în cadrul asociației, recunoscând astfel angajamentul lor. Tot în categoria „beneficii” pe care le oferim angajaților intră și primele de sărbători, cardurile cadou pentru zilele de naștere și biletele la teatru/muzee/cinematografe. Totuși, cred că oamenii din cadrul echipei sunt motivați mai degrabă de dorința de a face bine și de a contribui la schimbare. Consider că acesta este „atuul” nostru față de celelalte sectoare. Pentru angajați, pasiunea și devotamentul față de cauza noastră comună combinată cu impactul pozitiv pe care îl avem asupra mediului și a comunităților, reprezintă un motiv mai puternic de implicare decât simpla compensare financiară.
Provocarea permanentă a bugetelor limitate
Am întrebat-o pe Marina-Cristiana Culcea care sunt principalele provocări pentru anul 2024, din punct de vedere al activității Asociației, dar și al departamentului de resurse umane.
„Pentru mine ca Specialist Resurse Umane care lucrează într-un ONG, anul 2024 aduce cu sine câteva provocări interesante. Una dintre acestea este faptul că ne dorim să mărim echipa, pentru că vom implementa proiecte noi de mediu. Atragerea și păstrarea angajaților talentați poate fi dificilă, având în vedere restricțiile bugetare și competiția crescută pentru talente. Va trebui să dezvoltăm strategii creative pentru a atrage și reține angajați motivați care împărtășesc valorile și viziunea asociației.”
O altă provocare, mai spune specialista în HR, este dată de bugetele limitate, care pun presiune asupra capacității asociației de a oferi beneficii competitive și programe de dezvoltare profesională.
„În acest context este esențial să identificăm și să prioritizăm investițiile care vor avea cel mai mare impact asupra angajaților și asupra obiectivelor noastre. Cu toate acestea, sunt nerăbdătoare să lucrez alături de echipa mea pentru a găsi soluții eficiente care să ne ajute să ne îndeplinim misiunea și să ne dezvoltăm ca organizație. Cu determinare, colaborare și cu dorința de face bine sunt convinsă că vom depăși cu succes toate obstacolele pe care le întâmpinăm în acest nou an”, a concluzionat Marina-Cristiana Culcea.