“Considerăm că succesul companiei noastre este datorat angajaților, iar ce ne diferențiază de alte firme este structura organizațională flat, ceea ce ne asigură că toate vocile din companie sunt auzite în mod egal. Datorită acestui mod de organizare, angajații devin mai responsabili și implicați în activitățile companiei și deciziile acesteia, astfel crește dorința de a lucra în echipă și simt că munca lor este apreciată la adevărata valoare”, spune Patricia Iuonaș, Senior HR Generalist eggs systems unimedia Romania, într-un interviu acordat platformei GlobalHRManager.ro.
Aceasta explică faptul că, din dorința ca toți angajații să se dezvolte, este oferită posibilitatea participării la diferite workshop-uri tehnice, specifice nevoilor lor sau a trainingurilor cu focus pe soft skills. “Un alt aspect important pentru ca fiecare dintre noi să dea randament maxim în orele de muncă, este work-life balance-ul, astfel susținem pasiunile colegilor noștri prin decontarea abonamentelor sportive și a cărților, lunar”.
“Este important ca angajații să simtă că aparțin unei companii cu care împărtășesc aceleași valori”
Am întrebat-o pe Patricia care sunt modurile în care evaluează performanța și implicarea angajaților. “Este foarte important ca angajații să simtă că aparțin unei companii cu care împărtășesc aceleași valori, unde își găsesc locul și își doresc să se implice pentru a crește împreună. Astfel, încă de la angajare asignăm un buddy care este alături de noul coleg pe parcursul unui an și îl sprijină, la nevoie. De asemenea, HR-ul ține sesiuni deschise de feedback la fiecare 3-6 luni, pentru a verifica starea angajatului, dacă s-a acomodat și s-a adaptat noului mediu de lucru”.
La eggs Romania, există o evaluare a performanței bazată atât pe feedback-ul primit din partea echipei, dar și un self-reflection pentru a stabili corect nevoile de evoluție pentru următorul an.
În ceea ce privește modalitatea de lucru în selectarea dosarelor candidaților și la interviurile de angajare, Patricia Iuonaș spune că, pe lângă metodele clasice de selectare a unui CV, compania are grupuri de persoane tehnice care filtrează și selectează candidații pe care doresc să îi vadă la interviu, astfel încât colegii să poată selecta pontențiali viitori colegi.
“În fiecare interviu există doi colegi care se ocupă de întrebările tehnice într-un mod creativ și o persoană de HR focusată pe partea de soft skills. De fiecare dată, încercăm să păstrăm o structură informală, care să facă candidatul să se simtă relaxat și liber să își exprime opiniile. Un mare plus este faptul că prin interviu candidatul poate să observe o mică bucățică din modul nostru de lucru flat și poate adresa întrebări direct viitorilor colegi pentru a înțelege cât mai bine proiectul”, explică interlocutoarea noastră.
“Primul pas pentru a avea un brand de angajator puternic vine chiar din interior, din employeer experience”
Patricia Iunoaș mai spune că experiența plăcută a „eggspertilor” din companie trebuie să devină vizibilă și în exterior, pentru a atrage cât mai multe profile potrivite și personalități care împărtășesc valorile eggs Romania.
“Primul pas pentru a avea un brand de angajator puternic vine chiar din interior, din employeer experience. Ne-am dorit să creăm un mediu de lucru unde fiecare angajat să simtă că poate contribui și aduce plus valoare. Astfel, am reușit ca angajații noștri să fie cei mai buni brand ambassadors. În anul 2022 am făcut un număr mare de angajări din recomandările colegilor noștri”.
De aceea, pe viitor, compania își propune să organizeze diverse evenimente pentru comunitățile din Cluj pentru a continua promovarea brand-ului eggs.
“Pe lângă sesiunile de feedback constante de-a lungul anului, dar și a evaluării anuale de performanță, ne dorim ca fiecare angajat să simtă că are un plan de dezvoltare special conceput nevoilor sale. Astfel, bazat pe self-reflection, analizăm motivația și dorințele fiecărei persoane în parte și alegem un Career Partner menit să ajute în atingerea obiectivelor. Career partner-ul poate să fie din aceași arie de activitate, sau diferită, în cazul în care goal-ul este o noua poziție în cadrul companiei”, conchide Patricia Iuonaș.
Patricia este parte din echipa eggs din anul 2021 și are peste 5 ani de experiență, începandu-și activitatea ca HR Assistant în cadrul Emerson. Se remarcă ca o persoană prietenoasă, ce se înțelege cu ușurință cu toată lumea, empatică, ce reușește să înțeleagă și să ofere suport fiecărui coleg în funcție de provocările pe care acesta le întâmpină. Trăsăturile sale de personalitate o transformă într-un om de HR foarte apreciat. Consideră că experiența în structura flat din cadrul eggs a ajutat-o să devină mai independentă și mai responsabilă și dorește să transmită aceste valori și viitorilor colegi.