Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) atrage atenția că mii de cetățeni străini angajați legal în România nu apar ca asigurați în sistemul public de sănătate, deși plătesc lunar contribuții sociale de sănătate, fiind refuzați atunci când au nevoie de servicii medicale.
Potrivit unui comunicat al PIFM, nu este vorba despre o lacună legislativă, ci despre o disfuncționalitate administrativă și tehnică. Calitatea de asigurat este îndeplinită potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006, iar contribuția este reflectată în declarația D112 depusă de angajator, însă statutul persoanei în sistemul informatic nu se actualizează automat pe baza acestor date.
Angajatorii membri ai organizației patronale semnalează trei situații care se repetă frecvent. O primă categorie de cetățeni străini nu figurează ca asigurați nici după obținerea permisului de ședere, deși contribuția a fost reținută și virată la stat. O a doua situație vizează persoane care nu apar deloc înregistrate în sistem, corectarea fiind posibilă doar dacă angajatorul depune, individual, o solicitare scrisă către casa de asigurări competentă, pentru fiecare salariat în parte. În al treilea rând, angajatorii cu un număr mare de salariați se confruntă cu refuzul sau cu neprocesarea acestor solicitări, pe motivul lipsei de personal la nivelul instituțiilor responsabile. Astfel, un proces care ar trebui să fie automat devine o sarcină manuală pusă în grija angajatorului, imposibil de dus la capăt în timp util atunci când numărul de salariați este mare.
Consecința directă, susține PIFM, este aceea că salariatul străin achită lunar contribuția de sănătate, dar nu poate beneficia efectiv de servicii medicale, deși și-a respectat integral obligațiile față de stat.
Printr-un răspuns oficial transmis PIFM, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a confirmat că rezidența pe teritoriul României, atestată prin permisul de ședere eliberat de autoritățile române, constituie condiția de asigurare în sistemul public de sănătate. Patronatul subliniază că blocajul este unul administrativ și tehnic, care poate fi remediat fără nicio modificare legislativă, tocmai pentru că persoanele în cauză dețin permis de ședere valabil și plătesc contribuția, dar tot nu apar ca asigurate.
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă semnalează lipsa de integrare a bazelor de date dintre Inspectoratul General pentru Imigrări, ANAF și CNAS. Deși informațiile privind plata contribuțiilor și valabilitatea permiselor de ședere se află deja în sistemele acestor instituții, absența unei conexiuni între ele împiedică fluxul normal de date.
În adresele transmise Ministerului Finanțelor, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Patronatul solicită actualizarea automată a calității de asigurat pe baza contribuțiilor deja raportate prin declarația D112, eliminând astfel necesitatea depunerii unor cereri scrise individuale. Totodată, se cere interoperabilitatea sistemelor informatice între IGI, ANAF și CNAS, o măsură care ar permite transmiterea automată către casele de asigurări a datelor privind valabilitatea permiselor de ședere și ar debloca fluxul informațional dintre aceste instituții.
PIFM mai propune introducerea unei proceduri electronice de transmitere în bloc a solicitărilor de înregistrare sau actualizare, dedicată angajatorilor cu un număr mare de salariați, însoțită de un termen legal de soluționare. Printre solicitări se numără și recunoașterea calității de asigurat pe toată perioada în care se plătește contribuția, inclusiv în intervalul de 90 de zile prevăzut de lege după expirarea documentului de ședere, precum și înființarea unui punct de contact dedicat angajatorilor care gestionează un volum mare de cetățeni străini, până la implementarea soluțiilor tehnice definitive.
‘Vorbim despre oameni care muncesc legal, plătesc taxe și contribuții la zi, dar care, atunci când au nevoie de un medic, sunt trimiși acasă pentru că nu apar în sistem. Nu cerem nicio favoare și nicio schimbare de lege, cerem ca un sistem care primește deja toate datele necesare să își facă treaba automat. Este o chestiune de bun-simț administrativ și de respect față de niște oameni care își îndeplinesc toate obligațiile’, a declarat Corina Constantin, vicepreședinte al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă.
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă reunește companii și organizații implicate în recrutarea și în gestionarea formalităților de imigrare și de angajare pentru cetățenii străini care vin să lucreze în România, contribuind la buna funcționare a pieței muncii și la respectarea drepturilor lucrătorilor străini angajați legal în țară. AGERPRES